Constructorul auto General Motors (GM) a prezentat autorităţilor americane planul de listare la bursă, proces care reprezintă un pas important în rambursarea ajutoarelor primite de grup de la stat şi un test critic pentru administraţia preşedintelui Barack Obama.

Planurile GM, depuse la autoritatea bursieră americană, prevede listarea acţiunilor grupului la bursele din New York şi Toronto printr-o ofertă publică iniţială, venită într-o perioadă în care piaţa auto mondială, încă slabă, este vulnerabilă la eventuale probleme.

Administraţia Obama vrea să demonstreze în faţa unei opinii publice sceptice că ajutoarele de 50 de miliarde de dolari acordate constructorului de automobile reprezintă un succes financiar.

Oferta publică iniţială a GM ar putea fi comparabilă ca valoare cu cea a Visa, din 2008, de 19,7 miliarde de dolari. Mărimea acesteia depinde de cererea investitorilor, încă netestată, pentru acţiunile unui grup restructurat, cu doar două trimestre consecutive în care a înregistrta profit.

Documentele depuse autorităţilor americane nu precizează numărul titlurilor vândute sau vreun preţ.

Tranzacţionarea acţiunilor GM ar putea începe între sfârşitul lunii otombrie şi finele lunii noiembrie, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

Listarea la Totonto subliniază rolul jucat de guvernele Canadei şi provinciei Ontario ca parteneri ai Trezoreriei SUA în ajutarea grupului să evite lichidarea.

Trezoreria intenţionează să vândă circa 20% din cele 304 milioane de acţiuni comune GM pe care le deţine, pentru a-şi reduce participaţia sub 50%, au afirmat sursele. Grupul nu va vinde, probabil, titluri noi prin oferta publică, însă vrea să emită acţiuni preferenţiale.

În prezent, guvernul SUA deţine aproape 61% din GM, după ce a convertit în acţiuni fonduri 43 de miliarde de dolari, din ajutorul de 50 de miliarde de dolari acordat producătorului auto. GM a rambursat statului, până în prezent şapte miliarde de dolari.

Pentru ca guvernul să recupereze banii investiţi în grup, valoarea de piaţă a GM ar trebui să se apropie de 70 de miliarde de dolari, notează Reuters.

Ford, singurul constructor auto american care nu a avut nevoie de sprijinul financiar al statului, are o capitalizare de piaţă de 40 de miliarde de dolari. Capitalizarea Toyota este de 121 miliarde de dolari.

SURSA: Mediafax