Gigi Becali a dat lovitura! Curtea de Apel i-a dat dreptate latifundiarului. A câștigat 100.000 de euro

Gigi Becali era nemulțumit de despăgubirile primite de la Primăria Capitalei pentru un teren expropriat, aflat în zona Șoseaua Pipera – bd. Barbu Văcărescu, pentru care instanțele de judecată stabiliseră că va primi cu 100.000 de euro mai puțin decât i s-ar fi cuvenit inițial.

„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 773.000 euro, echivalent în lei la data plăţii. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă intimatul – reclamant să plătească apelantei – pârâte suma de 16.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea intimatului – reclamant privind cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul expert, ca nefondat. Ia act că intimatul – reclamant şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.04.2022”, este soluția Curții de Apel București.

Mesajul transmis anterior de Becali

În altă ordine de idei, Becali a vorbit anterior despre anularea amicalului cu Dinamo Kiev și a lansat acuzații la adresa lui Eduard Novak. Potrivit celor spuse de patronul FCB, ministrul Sportului ar fi intervenit ca echipa lui să nu joace pe Stadionul Arcul de Triumf.

„Domne, au zis că nu ştiu ce, că oboseală, nu ştiu cum… Nu depinde de mine asta, asta face numai Mircea Lucescu, el face face şi cu ministrul de sport, Novak. Novak nu a vrut să aibă pile, nu a vrut să facă pile cu mine şi n-am mai jucat.

Eu am spus o glumă şi s-a interpretat că nu ştiu ce. Eu sper ca să fie lumea normală, dar nu ştiu dacă poate să fie lumea normală. Eu cu anomaliile din Româna m-am obişnuit. Eu am făcut puşcărie nevinovat. Că mi s-a furat maşina, puşcărie tu, eu am dat primă ca să joace corect fotbal, că ăia dădeau, CFR, cutare, am făcut puşcărie trei ani, am făcut un schimb de terenuri, ei au vrut, încă doi ani.

Cred că se dau, dar nu mă deranjează. Deci în România se poate orice. Se poate să nu joci. Pe stadion făcut din bani publici nu vrea în România. Că nu vrea Petrache. Şi Petrache dacă are trei pile sau patru sau două pile pe la minister şi se impune el acolo şi ta-la-la, are două pile, trei pile şi da, domne, îi dăm aprobarea lui Petrache, că e bine ca Petrache. Eu nu mă mai ocup de pile că nu vreau, că eu dacă mă apuc să fac o pilă, imediat dosar penal”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.

De asemenea, acesta a subliniat că nu va mai ţine echipa, în cazul în care va ajunge să piardă bani la fotbal.

„Acum am altă mentalitate, nu mai sunt idiot. Eu, încet, încet, retragere, că doar nu o să dau banii mei la fotbal, nu dau. Banii mei, nu-i mai dau, ca să ştiţi. Pot să dau un milion, hai, două milioane, dar e mult două milioane. Dacă dau două milioane un an, doi, şi după aia al treilea an trebuie să dau iar două milioane din buzunar, la revedere, ia-o, Talpane, şi du-te cu ea, la CSA, la aramtă, la ce vrei tu!

Păi, ce, sunt idiot? Dacă câştig, o ţin. Eu sunt deştept, eu stau la fotbal cât câştig bani. Dacă pierd bani, la revedere, luaţi-o! Unde scrie pe lumea asta că trebuie să dai trei milioane sau patru, pe care să-i pierzi. Nu scrie decât idiot! După aia pui egal idiot. Toţi oamenii care dau bani la fotbal şi pierd sunt idioţi”, a mai spus Becali.