Băncile împrumută clienții cu încrederea că și-i vor recupera. La fel la prostituate, plătești înainte cu încrederea că vei primi satisfacțiile visate: sexuale, emoționale, de relaxare etc. Dacă balanța încredere-rezultat se dezechilibrează, încep problemele și, iată, o criza mondială. Când o mână de gulere albe de pe Wall Street s-au gândit să renunțe la ce-au învățat prin școlile înalte, îmbrățișând strategiile încăierărilor de stradă, au mers pe principiul „f..k the little people, f..k the shareholders, f..k the whole world“. 
Întreaga piață financiară, sau aproape toată, s-a transformat într-un bordel din care a dispărut încrederea, adică esența acestui business. Lumea s-a întors cu fundul în sus, ca să zic așa. Toți au început să vândă ce nu puteau să livreze, să împrumute ce nu puteau să dea înapoi, să cumpere ce nu puteau să plătească. În bezna tunelului în care au alunecat deopotrivă bănci, fonduri de pensii, guverne, investitori și oameni simpli, a apărut o luminiță. Roșie. Germania.
O țară îngăduitoare cu prostituția ar fi trebuit să recunoască ce se petrece pe piața sexului financiar. Și asta s-a și întâmplat. Doar că nu așa cum ar vrea Angela Merkel să se vadă din afară. Germania nu a fost vreo fecioară neprihănită, vreun îngeraș asexuat. Poate că nu a dat buzna pe ușa din față a bordelului, dar i-a finanțat pe toți cei care au vrut să intre și să se bucure nesustenabil. Băncile germane au împrumutat în dreapta și-n stânga, la est și la vest, peste Rin, Canalul Mânecii și peste ocean. Au dat cu bani în populație, într-un delir ne-nemțesc, având culmea! încredere că fac un lucru bun, încredere că ceilalți vor respecta regulile jocului.
Naivitate? Spirit antreprenorial? Lăcomie? Cel mai probabil, o combinație între cele trei. La intrarea în bordelul financiar au stat cu mâinile întinse să ofere bani atât marile bănci comerciale super-globalizate, cât și mult mai modestele, solidele și conservatoarele bănci ale landurilor. Aceste din urmă bănci au fost cele care au cumpărat până în ultima clipă cele mai toxice produse imaginate vreodată și poate ar mai fi investit în ele și astăzi dacă piețele nu s-ar fi prăbușit. Pierderile au fost uriașe. Marea Germanie s-a dedulcit la desfrâul financiar. Și totuși, de unde un asemenea comportament de arhanghel salvator și responsabil pe care îl afișează doamna cancelar? De unde au totuși bani să mai salveze pe cineva? Au, pentru că Germania deține un asset unic, germanii înșiși. Cine nu a cumpărat ce nu putea să-și permită? Cine nu s-a împrumutat fără măsură? Cine a economisit  eurocent pe eurocent? Germanul de rând. Cine nu și-a luat un Audi nou? Hans.
Cine nu s-a mutat la vilă cu tot cu familie? Caroline. Cine și-a pus salopeta și, nu ultimul model de costum Armani? Walter. Cine a băut o bere cu băieții, și nu navete de șampanie cu fetele? Karl. Acești oameni disciplinați, muncitori, poate mai puțin flamboaianți ca euro-vecinii latini, poate mai puțin încrezători în sine ca americanii, mai rigizi, mai fără umor, mai plictisitori și previzibili, prea obsedați de timp și program, ei formează armata de soldați necunoscuți care „scăpați“ în permisie s-au dus acasă, și nu la bordel. Ei vor putea salva Germania, Europa, lumea. Ei vor câștiga onoare. Iar dacă nu se va întâmpla asta, o vor lua de la capăt, pentru că așa le este caracterul. Iar restul lumii? Restul lumii va face exact același lucru.
Bordelul în toate formele lui sociale, financiare, politice, religioase, ideologice nu este doar cea mai veche instituție din lume, ci și cea mai actuală și, de ce nu?, de-a dreptul futuristă.