Cetăţenii germani vor trebui să facă faţă preţurilor mai ridicate şi creşterii economice mai reduse, deoarece invadarea Ucrainei de către Rusia perturbă comerţul şi majorează preţurile, în special la combustibili şi grâu, se arată în raportul lunar al Băncii Centrale a Germaniei (Budensbank), publicat luni, transmite Reuters.

Cea mai mare economie europeană plăteşte un preţ ridicat pentru dependenţa sa de gazele ruseşti, al căror preţ a crescut din 24 februarie, data începerii războiului.

„Aceste evoluţii ar urma să afecteze consumul şi producţia în industriile mari consumatoare de energie”, avertizează Bundesbank.

Redresarea Germaniei din trimestrul doi ar putea fi mai slabă

Instituţia estimează că economia germană a stagnat în primul trimestru din 2022, iar redresarea aşteptată în trimestrul doi ar putea fi mai slabă decât se previziona, din cauza „evoluţiilor negative în domeniul comerţului şi a sporirii incertitudinilor”.

În 2021, economia Germaniei a înregistrat un avans de 2,8% şi, din cauza unui început de an 2022 mai lent decât se preconiza. Ministerul Economiei de la Berlin şi-a revizuit, în jos, previziunile de creştere economică pentru acest an, până la 3,6%, de la 4,1% cât estima în luna octombrie.

În februarie, rata inflaţiei în Germania a urcat la 5,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 30 de ani.

„Preţurile alimentelor şi ale bunurilor industriale ar urma să crească şi mai mult, în urma declinului exporturilor de grâu din Ucraina şi Rusia, şi a noilor perturbări din lanţurile de aprovizionare”, se arată în raportul Băncii Centrale a Germaniei.

OCDE: Criza din Ucraina ar putea reduce cu 1% creșterea globală în acest an

Războiul ucrainean ar putea reduce cu peste un punct procentual creșterea economică mondială în acest an și ar putea adăuga două puncte procentuale și jumătate la inflație, a estimat săptămâna trecută OCDE, care a cerut, ca răspuns, majorarea cheltuielilor guvernamentale specifice.

Creșteri bine direcționate ale cheltuielilor guvernamentale din partea țărilor OCDE, de ordinul a 0,5% din PIB, ar putea reduce impactul economic al războiului cu aproximativ jumătate, fără a crește semnificativ inflația, a declarat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Având în vedere că Europa este puternic dependentă de importurile de energie din Rusia, impactul negativ al războiului asupra economiei zonei euro ar putea fi de până la 1,4%, în timp ce în Statele Unite ar fi de aproximativ 0,9%, a estimat OCDE într-o analiză a consecințelor economice ale războiului.