Ministrul Apărării Naționale din Germania, Christine Lambrecht, a acceptat livrarea tancurilor antiaeriene Gepard către armata ucraineană într-o videoconferinţă cu omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov.

Amintim faptul că, joi după-amiază, Guvernul de la Berlin a fost aspru criticat pentru întârzierea trimiterii de armament greu în Ucraina.

De asemenea, cancelarul german s-a confruntat cu critici puternice în legătură cu răspunsul său față de războiul din Ucraina, perceput de unii critici ca fiind slab și precaut. În plus, Olaf Scholz încă nu a făcut o vizită oficială la Kiev, relatează The Guardian.

Războiul din Ucraina este cea mai mare criză din istoria UE

Olaf Scholz a calificat războiul din Ucraina drept cea mai mare criză economică din istoria Uniunii Europene, însă solidaritatea europeană reprezintă contraponderea la autocrația rusă a lui Vladimir Putin.

„Pacea este un lucru pe care îl putem lua ca atare doar dacă suntem pregătiți să o apărăm. Aceasta este lecția pe care am învățat-o din atacul brutal al Rusiei asupra Ucrainei”, a declarat cancelarul german.

Acesta a descris războiul din Ucraina ca fiind „un punct de cotitură în istorie”, susținând că statele membre UE îl vor înfrunta cu solidaritate.

„Noi, ca Uniune Europeană, trebuie să deschidem calea pentru un fond de solidaritate alimentat din cotizațiile de membru al Uniunii Europene și ale partenerilor noștri internaționali. În acest fel, îi vom ajuta pe ucraineni să înlăture distrugerile și să reconstruiască”, a adăugat acesta.

Aderarea Ucrainei la UE nu trebuie făcută pe „scurtătură”

Spre finalul intervenției sale, Olaf Scholz a spus că se opune ferm aderării pe „scurtătură” a Ucrainei la Uniunea Europeană, susținând că „nu este vorba despre o problemă de câteva luni sau de câţiva ani”, relatează Deutsche Welle.

„Emmanuel Macron are dreptate să sublinieze că procesul aderării nu este o problemă de câteva luni sau de câțiva ani”, a afirmat Olaf Scholz.

Cancelarul Germaniei a dat exemplu statele europene din Balcanii de Vest, care încearcă de ani de zile să devină membre UE, spunând că acestea nu ar trebui să fie ignorate.

Ucraina rămâne membră a „familiei noastre europene”, a declarat oficialul german, adăugând că statul est-european are nevoie de sprijin pe termen lung în timpul solicitării sale de aderare la UE.