General Motors vrea să returneze fondurile TARP până la sfârşitul lunii iunie

General Motors vrea să returneze fondurile TARP până la sfârşitul lunii iunie
Publicat de CAPITAL la 15 decembrie 2009, 17:58

General Motors intenţionează să returneze împrumuturile guvernamentale prin programul TARP şi cele din partea Canadei până la sfârşitul lunii iunie 2010, a declarat, marţi, directorul general interimar al producătorului auto american, Ed Whitacre, citat de Bloomberg.Grupul datorează guvernului american 6,7 miliarde de dolari, din asistenţa totală de 50 de miliarde de dolari furnizată de autorităţile din Statele Unite, Canada şi Ontario. Împrumuturile ajung la maturitate în iu

General Motors intenţionează să returneze împrumuturile guvernamentale prin programul TARP şi cele din partea Canadei până la sfârşitul lunii iunie 2010, a declarat, marţi, directorul general interimar al producătorului auto american, Ed Whitacre, citat de Bloomberg.

Grupul datorează guvernului american 6,7 miliarde de dolari, din asistenţa totală de 50 de miliarde de dolari furnizată de autorităţile din Statele Unite, Canada şi Ontario. Împrumuturile ajung la maturitate în iulie 2015. General Motors nu a stabilit un program pentru listarea la bursă a acţiunilor proprii, a spus Whitacre.

„Vrem să rambursăm împrumuturile guvernamentale până la sfârşitul lui iunie”, a arătat şeful GM, precizând că este vorba despre fondurile primite prin programul TARP şi cele din partea Canadei.

Whitacre cere directorilor să facă schimbări rapide în companie, după ce, la 1 decembrie, a preluat temporar funcţia de director general de la predecesorul său Fritz Henderson. De atunci, Whitacre a făcut modificări la nivelul conducerii executive, pentru a include mai mulţi tineri şi femei.

SURSA:
Mediafax

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.