Vânzările de smartphone-uri au ajuns la 39.6 la sută din vânzările totale de telefoane mobile, procentul de creştere a vânzărilor de smartphone-uri a fost de 46.9 la sută faţă de trimestrul al treilea al anului 2011. În timp ce piaţa de telefonie mobilă a scăzut de la an la an, analiştii Gartner au declarat că există semne pozitive pentru industrie pe parcursul celui de-al treilea trimestru.

"După două trimestre consecutive de scădere a vânzărilor de telefoane mobile, cererea s-a îmbunătăţit atât pe pieţele mature, cât şi pe cele în curs de dezvoltare vânzările crescând secvenţial", a spus Gupta Anshul, analist principal research Gartner. "În China, vânzările de telefoane mobile au crescut datorită vânzărilor de smartphone-uri, în timp ce cererea de telefoane a rămas redusă. Pe pieţele mature, în cele din urmă, am observat campaniile de vânzări prin înlocuire odată cu lansarea de noi dispozitive în primul trimestru."

Smartphone-urile au continuat să fie principalele drivere în vânzările de telefoane mobile la nivel mondial, cu vânzări ridicându-se la 169.2 milioane de unităţi în al treilea trimestru al anului 2012. Piaţa de smartphone-uri a fost dominată de Apple şi Samsung. "Ambii furnizori controlau împreună 46.5 procente din piata de smartphone-uri lăsând o mână de furnizori să lupte de la distanţă pentru locul al treilea," a spus analistul Gartner.

Nokia a ajuns de pe locul 3 în al doilea trimestru al anului 2012 pe locul 7 în al treilea trimestru al anului 2012, pentru vânzările de smartphone-uri. RIM s-a mutat pe locul 3, HTC urmându-l îndeaproape pe locul 4. "Atât HTC, cât şi RIM au avut vânzări în scădere în ultimele trimestre, şi provocările i-ar putea proteja de variaţii puternice în trimestrele următoare", a adăugat Gupta.

Ca periodicitate, trimestrul patru al 2012 va contribui la vânzările anuale de telefoane mobile pentru utilizatorii finali, analiştii Gartner declarând că va exista un impuls mai scăzut faţă de cel obişnuit pentru sezonul dinainte de vacanţă. Consumatorii sunt precauţi în ceea ce priveşte cheltuielile, sau noile gadget-uri, cum sunt tabletele, pot fi cadouri mai atractive.

Vânzările de telefoane mobile Samsung au continuat să crească, cu o valoare totală de circa 98 de milioane de unităţi în al treilea trimestru din 2012, cu o creştere de 18,6 la sută pe an. Samsung a văzut cererea puternică pentru smartphone-uri Galaxy cu diferite puncte de preţ, şi-a extins astfel mai departe diferenţa faţă de Apple pe piaţa smartphone-urilor, vânzând 55 de milioane de smartphone-uri în cel de-al treilea trimestru al anului 2012. Ceea ce a reprezentat 32.5 la sută din piaţa de  smartphone-uri la nivel mondial în cel de-al treilea trimestru al anului 2012.