Este doliu imens în teatrul românesc. A murit un mare actor. Fuego este cu siguranță extrem de trist, mai ales că a fost unul dintre artiștii care i-a sărit în ajutor.

Este voba de Mihai Perșa, unul dintre cei mai valoroși actori care a urcat pe scena TNB. Perșa a încetat din viață pe 6 februarie, la vârsta de 75 de ani.

Anunțul trist apare pe site-ul UNITER. Dan Chiran, fiul actorului, a scris, cu durere pe Facebook: „Drum lin, tată!”.

Sursă: Uniter

„Mihai Perșa a realizat creații remarcabile în teatru, film și televiziune, dar mai ales în genul specific teatrului de revistă și divertisment. Pentru că era înzestrat cu un har comic deosebit. Vreme de 24 de ani a fost nelipsit din spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

A avut o activitate deosebită în emisiunile de divertisment ale Televiziunii Române, în special în emisiunile realizate sub conducerea regizorală a lui Alexandru Bocăneț. A jucat și pe scena Naționalului bucureștean, dar și la Teatrul Metropolis.

Pentru cei care doresc să aducă un ultim omagiu, corpul neînsufleţit este depus de astăzi, 7 februarie, ora 13.00, la Capela Bisericii Sfântul Pantelimon (str. Iancu Căpitanu nr. 24). Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 9 februarie, ora 10.00 la Biserica Sfântul Pantelimon și va fi înhumat în Cimitirul Domnești Ghencea 2 la ora 11.00.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Lumină!”, anunță Uniunea Teatrală din România.

Fuego i-a sărit în ajutor! Mihai Perșa suferea de o boală cumplită

Mihai Perșa s-a chinuit în ultimii ani cu o maladie cumplită, cancer la gât, iar mai mulți artiști cu suflet mare, printre care Fuego și Luminița Anghel, i-au sărit în ajutor.

„Mihai Perșa este actor! Așa-i place să se recomande atunci când ajunge la capitolul profesie. O meserie de aur care i-a adus fericiri și care l-a făcut să trăiască pe deplin. Comic, plin de umor, el are o carieră impresionantă, jucând mult timp la Naționalul bucureștean, având roluri în teatru și film, făcând mai bine de 30 de ani turnee internaționale. Între timp, viața a fost dură cu el, și dincolo de problemele financiare, Mihai Perșa are cancer la gât.

Cumva, luminile din fața publicului au ajuns acum să-i frângă zâmbetul și să-l facă să râdă mai puțin. Aici a intervenit proiectul ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET, care a fost alături de el, sprijinindu-l financiar pentru continuarea tratamentului”, se arată pe pagina lui Fuego (Paul Surugiu), care din tablourile pictate și vândute a sprijinit mulți artiști la necaz.

Și Luminița Anghel a venit în sprijinul actorului. Ea a inițiat un apel de strângere de fonduri pentru cel poreclit Make.

„Make Persa, actorul care ridica salile in picioare …un actor pensionar, care are mare nevoie de ajutorul nostru, cat de mic ar fi el”, scria solista.