„De un an de zile, atât eu cât şi alţii cu acces la datele reale am avertizat că banii de pensii şi salarii vor ajunge până maxim în septembrie. (…) Scadenţa iresponsabililor va veni mult mai repede, iar bomba fiscal-bugetară va exploda. Pentru mine, şocantă nu e incompetenţa şi reaua voinţă a PSD (ii cunosc prea bine), cât fanatismul cu care sunt susţinuţi de votanţii lor. Cu siguranţă, cauza o constituie lipsa de minimă educaţie economică a acestora”, spune Diaconu, citat de adevarul.ro.

Argumentele aduse de fostul şef al ANAf în sprijinul celor afirmate sunt următoarele: 1.-bugetul anual se aprobă târziu, ordonatorii principali primind creditele pe la începutul lunii martie iar cei secundari&terţiari pe la începutul lui aprilie; 2.-cu toţii, datorită procedurilor laborioase de achiziţii plus blocajelor de la MFP (controlor delegat, etc) deşi bucuroşi iniţial, nu cheltuie decât max 30% din sumele alocate, mai ales la investiţii şi bunuri/servicii, până la prima rectificare care începe de regulă după 25 iulie;

Citeste mai mult: adev.ro/pf1

„De un an de zile, atât eu cât şi alţii cu acces la datele reale am avertizat că banii de pensii şi salarii vor ajunge până maxim în septembrie. (…) Scadenţa iresponsabililor va veni mult mai repede, iar bomba fiscal-bugetară va exploda. Pentru mine, şocantă nu e incompetenţa şi reaua voinţă a PSD (ii cunosc prea bine), cât fanatismul cu care sunt susţinuţi de votanţii lor. Cu siguranţă, cauza o constituie lipsa de minimă educaţie economică a acestora”, notează Diaconu.

Citeste mai mult: adev.ro/pf1bms

Te-ar putea interesa și: