Bineinteles, cultura muzicala si-a facut-o fiecare dupa preferinte si dupa posibilitati, insa trebuie mentionate eforturile posturilor de radio si televiziune care, la noi, au cam inceput de la zero si care, subtil, au cizelat gusturile muzicale, ba chiar le-au format si educat.
Astazi se pot asculta diverse genuri muzicale, fara oprelisti sau cenzura, incepand de la rock, blues, jazz, continuand cu dance, hip-hop, latino, orientala si terminand cu pop, trance, punk, underground, funk, techno si drum’n’bass.
Dupa o perioada consistenta in care erau fetisizate productiile straine, s-a trecut la productia romaneasca si promovarea unor artisti cu viziuni interesante si cu real talent, sub indrumarea unor case de discuri ce au crezut in succesul lor artistic si financiar.
Colaborari inedite au loc, bani frumosi se scot, celebritati apar – toate acestea devenind stimulente serioase pentru cei ce investesc in piata muzicala.
Stilurile au creat grupuri specifice de fani, fiecare pasionat aderand la gen dupa gradul de cultura, de pregatire sau pur si simplu dupa „feeling”.
Stiluri copiate – injuraturi autohtone
Ca o replica interna la marile trupe – gen Backstreet Boys, Take That, Boyzane etc. – au aparut, ca ciupercile dupa ploaie, formatii de baieti frumosi, cu o coregrafie muncita si cu o energie debordanta.
La manifestarile muzicale se prefera play-back-ul, se folosesc multi wati si multe lumini, si se recurge la o promovare agresiva, cu multe superlative. Mai nou, lipsa sau insuficienta calitatilor vocale pe anumite tonalitati este suplinita de computer prin adaugarea unor inflexiuni si modulatii sintetice, operatiuni realizate in studioul de inregistrari.
Textele romanesti, care pana nu demult nu aveau cautare, acum abunda, chemarile la distractie sunt directe, discotecile si posturile de radio prefera muzica romaneasca, iar amploarea fenomenului devine evidenta. Desi un ingredient ce da personalitate realizarilor este originalitatea, nu multi recurg la ea, mai ales atunci cand tinta principala este succesul material. Pana si conflictele dintre trupe au fost importate – de la West Coast pana la East Coast – si adaptate plaiului mioritic, injuraturile fiind autohtone si pline de emfaza.
Aparent inexplicabil, succesul trupelor de hip-hop in intreaga tara este evident si greu de contestat, un rol important in toata aceasta afacere avandu-l sunetul apropiat de cel vestic si textele socante, pline de invective si invitatii obscene.
Limbajul si baietii „de cartier” domina, devenind un epicentru, iar cei care nu adopta „valorile” proferate sunt „fraieri” in toata regula, care nu au parte de „bani si fetite tari”.
Straniu este faptul ca toate acestea sunt izvorate din „realitate” – ca laitmotiv – si din „viata de zi cu zi”, de parca ar fi greu sa deschizi ochii si sa vezi singur cruda realitate. Cei care raspund cu vehementa acestor manifestari mai putin muzicale sunt etichetati drept retrograzi, invechiti, comunisti. In acelasi timp insa, nefireasca si nepotrivita este cenzura, mai ales ca cel care cumpara este atentionat pe coperta de continutul textelor printr-o sugestiva eticheta – analog cu uzitatul „parental advisory explicit lyrics” de pe piata americana, un fel de „atentie, texte obscene, dure”.
Telenovelele au impus ritmul „latino”
Curente ca „latino” si „dance”, care au facut mare valva, nu vor fi usor uitate. Tumultul, buna-dispozitie, ritmul, conotatia sexuala a unui „latino” infierbantat sunt atuurile mult consumatului gen, care, coroborate cu telenovelele lacrimogene, dau o mixtura unica: pe cat de interesant este ca fenomen, pe atat de repede da senzatia de satietate.
In tabara rock, jazz, blues, care este mai redusa, lucrurile stau altfel, fiind mai asezate. Cluburi si localuri dedicate acestui pol au aparut lasandu-se mult asteptate si, din cate se pare, pot fiinta si fara compromisuri decadente de piata.
Muzicianul roman – avand in vedere deosebirea de esenta, in comparatie cu cel strain – face ca partitura interpretata in mod unic sa aiba un mesaj subtil, puternic, realizat intr-o nota placuta, iar textele propriu-zise nu mai sunt atat de superficiale si simpliste, ca la ceilalti poli.
„Cantarile live”, care aduc foarte aproape publicul de muzician, nu abunda. Motivul ar putea fi faptul ca, cei care au incercat sa dea o regularitate acestui tip de manifestare au fost cam dezamagiti, in primul rand financiar.
Totusi, nu ne putem plange de lipsa unor concerte de prima mana, cu trupe celebre si valoroase, ce au mai indulcit putin situatia.
Din pacate, convertibilitatea muzicii romanesti e mult limitata, iar raportul export/import muzical e subunitar.
Se poate afirma ca vidul de muzica romaneasca nu mai exista, acesta fiind doar unul din motivele pentru care buna primire si rapida asimilare a realizarilor muzicale autohtone au fost posibile.
Cu siguranta, lucrurile nu se vor opri aici: implicarea si daruirea artistilor vor fi mai puternice, ascultatorul va deveni mai fidel si mai pretentios pe zi ce trece, sound-ul se va imbunatati, producatorii vor fi mai infometati de noi talente pe care sa le consacre, iar daca puterea de cumparare a romanilor va creste si ea, piata muzicala va fi un real exemplu de concurenta.