Ford şi General Electric vin în ajutorul spitalelor din SUA

Ford şi General Electric vin în ajutorul spitalelor din SUA
Publicat de Valentina Drăgoi la 31 martie 2020, 09:41
Din cuprinsul articolului

Companiile americane Ford şi General Electric (GE) vin în ajutorul spitalelor din SUA. Giganții s-au angajat să producă 50.000 de aparate de ventilaţie pulmonară în 100 de zile, pentru a contribui la combaterea epidemiei de coronavirus.

Astfel, producătorul de automobile şi grupul industrial GE vor începe producţia de aparate de ventilaţie mecanică în 20 aprilie, după un program non-stop cu 500 de angajaţi în trei ture, a anunţat Ford luni, informează dpa, citată de agerpres.

Cele două firme se aşteaptă să atingă o capacitate de producţie de 30.000 de unităţi pe lună la începutul lui iulie, după perioada iniţială de 100 de zile.

Ford produce şi viziere şi sprijină creşterea producţiei de dispozitive de respirat a grupului 3M din SUA.

Trump a crescut presiunea

De asemenea, mai multe companii, inclusiv General Motors (GM), concurentă a Ford, s-au oferit să ajute guvernul de la Washington prin producţia de echipamente medicale. Ford şi GE şi-au anunţat colaborarea încă de săptămâna trecută.

Vineri, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a crescut presiunile asupra GM prin aplicarea unei legi pentru condiţii de război.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.