Evolutia fondurilor mutuale in anul 2002 a fost diferentiata in functie de plasamentele pe care le-au efectuat fiecare dintre ele. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre trei categorii de fonduri care functioneaza pe piata romaneasca: fondurile axate pe actiuni, fondurile mixte, care cuprind in portofoliul lor actiuni, efecte de comert, obligatiuni etc., si fondurile monetare, care investesc exclusiv in certificate de trezorerie emise de Ministerul Finantelor sau in depozite bancare.
Dupa colapsul Fondului National de Investitii, fapt care a provocat o retinere a micilor investitori de a mai plasa bani in fonduri mutuale, anul 2002 se remarca printr-o crestere semnificativa a numarului de investitori. Din acest punct de vedere se remarca Fondul de investitii Simfonia 1, administrat de S.G. Asset Management, care detine o cota de piata de peste 50%. Acest fond care apartine Bancii Romane pentru Dezvoltare si are active cifrate la peste 13 milioane dolari este, de altfel, si cel mai mare. Politica acestui fond consta in plasamente efectuate exclusiv in certificate de trezorerie. Gradul de risc al acestuia este, de regula, zero, cota titlurilor de stat detinute in total active fiind de obicei de 100%. Lansat la sfarsitul anului trecut, Simfonia are performante slabe, aprecierea unui titlu de participare fiind de numai 20%, comparativ cu inceputul anului. Fata de dobanzile bancare, cifrate in medie la 26%, randamentul este scazut. Dan Micu, presedintele fondului, considera ca fondurile monetare vor avea intotdeauna o cota buna de piata, in principal datorita riscului minim. In acest an, din luna septembrie, si Banca Comerciala Romana a lansat un fond mutual propriu. Acesta este tot un fond prin excelenta monetar, insa efectueaza plasamente si in instrumente cu un grad de risc putin mai mare, gen obligatiuni municipale. Randamentul superior al obligatiunilor comparativ cu certificatele de trezorerie si riscul relativ scazut al acestor instrumente ridica performanta fondului BCR Clasic peste nivelul celorlalte fonduri monetare.
Anul 2002 a adus si reorganizarea a trei fonduri mutuale care aveau performante slabe. Din cele patru fonduri care erau administrate de Societatea Active Management International, doar Plus Fidelity mai este in activitate. Celelalte trei fonduri: Active Dinamic, Active Clasic si Active Junior se afla in faza de reorganizare sau desfiintare. Masura luata a avut la baza performantele slabe obtinute de aceste fonduri de la inceputul anului, ceea ce a atras dupa sine scaderea numarului de investitori si cresterea activelor nete intr-un ritm foarte lent. Solutia pe care o propune conducerea Active Management este de a crea un fond nou, care sa reuneasca activele nete ale celor trei fonduri si care sa obtina un randament superior dobanzilor bancare. La data de 1 noiembrie 2002, rascumpararea titlurilor a fost suspendata pe o perioada de 90 de zile, in vederea organizarii consultarii investitorilor cu privire la viitorul celor trei fonduri.
Fondul de investitii Napoca a avut cea mai buna performanta pe parcursul anului 2002. Aceasta se datoreaza pachetului de actiuni pe care il detine si care i-a conferit o crestere a activului net unitar de aproape 100%, in termeni anualizati, inca din vara acestui an. Scaderea cotatiilor actiunilor in al doilea semestru al anului a facut ca la sfarsitul lunii decembrie cresterea sa se situeze la 57%, ceea ce l-a pozitionat totusi pe primul loc, in ciuda pierderilor inregistrate in special in lunile octombrie si noiembrie. Pe locul secund s-a plasat un fond mixt, Capital Plus, cu o crestere de 39%, urmat Intercapital, tot un fond pe actiuni, cu 36%.    

Cele mai bune performante lunare ale fondurilor mutuale (%)
Luna        Performanta F.M.    Dobanda medie    Variatia USD    Inflatia
Ianuarie    4,33                2,45            1,86    2,3
Februarie    7,45                4,66            3,17    3,53
Martie        10,43                7,12            4,08    3,94
Aprilie        20,93                9,47            5,85    6,02
Mai        26,1                11,87            6,13    8,03
Iunie        29,8                14,14            5,95    9,33
Iulie        31,93                16,39            4,09    9,88
August        44,34                18,55            5,12    10,76
Septembrie    57,98                20,47            4,61    11,42
Octombrie    61,16                22,38            6,1    13,25
Noiembrie    64,38                24,21            6,21    16,7
Decembrie    67,34                26            6,8    19
Noutatile din 2002
· Marea majoritate a fondurilor mutuale au avut in 2002 randamente cuprinse intre 20 si 27%.
· Cresterea activului net unitar al fondurilor mutuale s-a situat in medie la acelasi nivel cu cel al dobanzilor bonificate de banci pentru depozitele la termen.
· Avantajul plasamentelor efectuate in fonduri mutuale consta in posibilitatea rascumpararii partiale sau integrale a titlurilor de participare in orice moment, spre deosebire de depozitele bancare, la care retragerile se fac doar la termen.
· Cel mai mare fond mutual apartine BRD, Simfonia 1, si are active de 13 milioane USD, adica jumatate din piata fondurilor.
· Banca Comerciala Romana si-a lansat propriul fond de investitii in luna septembrie, fiind tot un fond monetar, cu risc scazut.
· Din noiembrie 2002, trei fonduri administrate de Active International se afla in faza de reorganizare. Probabil vor fuziona in primavara anului 2003.