FNPAR: UE ar trebui să acorde subvenţii fermierilor români pentru 10,2 milioane ha, cu 1,5 milioane ha mai mult decât în prezent
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România solicită ca suprafaţă agricolă care beneficiază de plăţi unice să fie majorată de la 8,7 milioane de hectare cât este în prezent, la 10,2 milioane de hectare.
Solicitarea a fost formulată de către preşedintele federaţiei, Viorel Matei, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu misiunea de audit a Curţii Europene de Conturi privind buna gestiune financiarǎ a schemei de platǎ unicǎ pe suprafaţǎ (SAPS) în România.
„La ora actuală României îi sunt alocate subvenţii pentru 8,7 milioane de hectare, în contextul în care suprafaţa agricola a ţării este de 14,7 milioane de hectare, ceea ce reprezintă o inechitate. Am cerut, astfel, ca suprafaţa beneficiară de subvenţii să fie majorată la minim 10,2 milioane de hectare, iar semnalele primite sunt încurajatoare”, a declarat Viorel Matei.
În plus, reprezentanţii agricultorilor se opun introducerii unei limitări în ceea ce priveşte suprafaţa eligibilă la plată deţinută de către un producător agricol.
“În România există ferme a căror suprafaţă variază de la 50 la 10.000 de hectare şi ne-am declarat împotriva unei eventuale limitări, care să prevadă, spre exemplu, acordarea de subvenţii pentru o suprafaţă de maxim 1.000 de hectare pe fermă. Acest lucru se discută la nivelul Comisiei Europene, iar pe noi ne-ar dezavantaja foarte mult pentru că avem potenţial de creştere în agricultură, în timp ce unele statele occidentale l-au atins deja”, a mai arătat Matei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





