Promisiunile nu vor fi suficiente pentru a asigura obţinerea celei de-a treia tranşe de la FMI, cea mai importantă condiţie pe care trebuie să o respecte România fiind adptarea bugetului pe 2010 înainte de şedinţa boardului FMI, programată în decembrie.

„Tranşa nu se va da pe promisiuni. Cea mai importantă condiţionalitate este în acest moment adoptarea bugetului pe 2010 până la mijlocul lunii decembrie, adică până la board-ul din decembrie al FMI … dacă va mai avea loc. Fără bugetul pe 2010 nu se poate primi tranşa în acest an”, a spus Tănăsescu.

El a arătat că România ar putea îndeplini toate condiţionalităţile legate de modificările legislative, întrucât legea responsabilităţii fiscale este finalizată şi va putea fi promovată în Parlament, legea pensiilor este analizată în aceste zile de experţii FMI, iar pentru legea salarizării unice „este normal’ să se aştepte decizia Curţii Constituţionale.

Guvernul şi-a asumat răspunderea

Executivul şi-a angajat, în 15 septembrie, răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectelor de lege privind educaţia naţională, salarizarea unitară a personalului bugetar şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice.

Curtea Constituţională a amânat, miercuri, pentru 9 decembrie, discuţiile pe sesizările depuse de PNL privind legile reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice, a educaţiei şi a salarizării unice pentru bugetari, fiind pentru a doua oară când decide să nu judece cazul.

De asemenea, legea pensiilor a fost promovată în Parlament la începutul lunii octombrie, tot prin asumarea răspunderii Guvernului.

Termene stricte pentru aprobarea legilor

Aprobarea legii salarizării unitare până la 30 octombrie şi a legii pensiilor până la 31 decembrie sunt condiţionalităţi ale acrodului cu FMI, care mai stipulează promovarea legii responsabilităţii fiscale până la 30 noiembrie şi aprobarea bugetului pentru 2010 înainte de finalul acestui an.

Ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat miercuri că amânarea deciziei privind concediul fără plată al bugetarilor, parte din pachetul de legi aflat la Curtea Constituţională, va pune presiune pe cheltuielile de personal şi va fi nevoie de măsuri compensatorii pentru ca deficitul bugetar să se încadreze în ţinta negociată cu FMI, de 7,3% din PIB.

Guvernanţii nu ştiu cum să acopere costul amânarii concediului fără plată

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că Guvernul caută soluţii pentru a acoperi surplusul de cheltuieli de personal generat de amânarea concediului fără plată al bugetarilor şi speră ca aceste costuri să poată fi susţinute şi din încasările la buget, în condiţiile în care Executivul demis nu mai poate efectua în 2009 rectificări bugetare.

Membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional s-au întâlnit, joi seară, la Palatul Victoria, cu premierul interimar, Emil Boc, pentru a discuta despre acordul încheiat de România cu instituţia financiară, la întâlnire participând şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

FMI va negocia şi cu noul guvern

Delegaţia FMI a sosit în România, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, pentru a doua revizuire a acordului, vizita urmând să se încheie la 9 noiembrie.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat înaninte de sosirea în România că există posibiltatea ca o nouă delegaţie a instituţiei financiare să vină la Bucureşti pentru continuarea negocierilor după ce va fi format noul guvern.

1,5 miliarde depind de rezultatele raportului de evaluare

Cea de-a treia tranşă din împrumutul extern are o valoare de 1,409 miliarde DST (aproximativ 1,5 miliarde euro) şi ar urma să fie acordată în luna decembrie, în funcţie de raportul celei de-a doua evaluări a acordului stand-by.

Guvernul şi FMI au convenit, în luna august, asupra unui deficit de 7,3% din PIB în acest an, faţă de ţinta de 4,6% stabilită la momentul încheierii acordului stand-by, în luna martie. Noua proiecţie prevede şi o reducere a deficitului bugetar la 5,9% din PIB anul viitor.

SURSA: Mediafax