FMI are alte așteptări. Cum arată acum prognoza de creştere a economiei globale

FMI are alte așteptări. Cum arată acum prognoza de creştere a economiei globale
Publicat de Valentina Drăgoi la 25 ianuarie 2022, 20:24
Din cuprinsul articolului

Pandemia de coronavirus face ravagii de mai bine de doi ani la nivel mondial, iar în ciuda numărului mare de persoane vaccinate, economia mondială nu s-a redresat așa cum experții se așteptau. În acest sens, FMI modifică prognoza.

Schimbări din punct de vedere economic la nivel mondial. Potrivit CNCB, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus prognoza de creştere a economiei globale pentru acest an cu o jumătate de punct procentual, la 4,4%.

Potrvit sursei citate, creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus, întreruperile lanţurilor de aprovizionare şi inflaţia mai mare împiedică redresarea economică, inclusiv în Statele Unite şi China.

Sursa citată mai arată că, potrivit datelor publicate în raportul World Economic Outlook publicat marţi, FMI a spus că se aşteaptă ca avansul produsului intern brut global să slăbească de la 5,9% în 2021 la 4,4% în 2022, creşterea din acest an fiind cu jumătate de punct procentual mai mică decât estimarea anterioară.

”Economia globală intră în 2022 de pe o poziţie mai slabă decât se aştepta anterior”, arată raportul. Totodată, FMI maia rată că  ”surprizele negative”, precum apariţia variantei omicron a Covid şi volatilitatea ulterioară a pieţei, de la prognoza sa din octombrie.

De menționat este faptul că perspectiva revizuită este determinată de încetinirea creşterii în cele mai mari două economii ale lumii, SUA şi China. Mai exact, FMI se aşteaptă ca economia SUA să crească cu 4,0% în 2022, cu 1,2 puncte procentuale sub prognoza anterioară, deoarece Rezerva Federală îşi retrage stimulentele monetare, chiar dacă întreruperile lanţulurilor de aprovizionare afectează economia.

China și economia mondială

Noile perspective prezentate de FMI mai elimină totodată și efectul anticipat al pachetului de politică fiscală Build Back Better al preşedintelui Biden din proiecţia sa de bază, după eşecul proiectului de lege.

Referitor la situația din China, țara unde a debutat pandemia, FMI estimează că economia Chinei va creşte cu 4,8% în acest an, cu 0,8 puncte procentuale mai puţin faţă de estimările anterioare, pe fondul perturbărilor cauzate de politica sa de zero Covid, precum şi al ”stresului financiar proiectat” în rândul dezvoltatorilor săi imobiliari.

Pe de altă parte, în alte regiuni, numărul încă în creştere al cazurilor de Covid, împreună cu inflaţia în creştere şi preţurile mai ridicate ale energiei au afectat estimările de creştere la nivel global, mai ales în Brazilia, Canada şi Mexic.

În ceea ce privește situația inflației, experții FMI arată că inflaţia mai ridicată va persista mai mult decât se anticipa anterior, dar a adăugat că ar trebui să se atenueze mai târziu în acest an, ”pe măsură ce dezechilibrele dintre cerere şi ofertă vor scădea în 2022 şi politica monetară din marile economii va răspunde în consecinţă”.

FMI mai precizează că spre deosebire de anii trecuți, de această dată prognoza referitoare la economa mondială este condiționată de modul de evoluție al pandemiei de COVID.

”Prognoza este condiţionată de coborârea efectelor negative ale sectorului sănătăţii la niveluri scăzute în majoritatea ţărilor până la sfârşitul anului 2022, presupunând că ratele de vaccinare se îmbunătăţesc la nivel mondial şi terapiile devin mai eficiente”, se arată în comunicat.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.