Florin Petrescu, criticat pentru rolul de la Vacanța Mare! Ce i-a spus o femeie lui Axinte

Florin Petrescu, criticat pentru rolul de la Vacanța Mare! Ce i-a spus o femeie lui Axinte
Publicat de Iulian Luca la 11 octombrie 2023, 21:00

Florin Petrescu, cunoscut publicului pentru personajul „Axinte” de la „Vacanța Mare”, a dezvăluit că nu toate momentele din cariera sa de comediant au fost pline de bucurie. În timpul gloriei sale, actorul a fost implicat într-un incident neplăcut în plină stradă.

Florin Petrescu a fost certat în plină stradă de o femeie

Actorul Florin Petrescu, faimos pentru personajul său Axinte și pentru căciula uriașă pe care o purta în timpul show-urilor „Vacanța mare”, a împărtășit amănunte din această experiență în cadrul unui interviu recent. El a povestit că o femeie l-a abordat și l-a criticat în public, afirmând că, în realitate, el este „normal”, dar „prost rău la televizor”.

„Fără căciulă sunt ca o parte din Vacanța Mare, o babă mi-a zis „în realitate ești normal, la televizor ești prost rău”. Îi zic „doamnă, așa e rolul”, a spus Florin Petrescu.

După ce s-a încheiat capitolul „Vacanța Mare”, Petrescu și-a continuat cariera ca impresar și organizator de evenimente. Sub numele „Caravana lui Axinte”, el organizează concerte și spectacole pentru diaspora românească.

„Mă sună nunțile. Sunt singurul în țară care are peste 3.000 de nunți cântate, n-a divorțat niciunul, deci am mână bună. Și eu sunt specialist în nunți”, a declarat Florin Petrescu pentru Cancan.

Ce a spus actorul despre o revenire a grupului „Vacanța Mare”?

Cu privire la o posibilă revenire a grupului Vacanța Mare, Florin Petrescu a subliniat că fiecare membru al echipei este acum pe drumul său în viață.

„Fiecare e cu treaba lui. Mugur a intrat în politică, e pe locul doi la AUR, cred că îl vedem europarlamentar, o să îi spunem Domnul Garcea sau Domnul Leana, să vezi ce ne ducem la Bruxelles după el!

Eu sunt cu evenimentele, am peste 100 de primării și multe nunți la care cânt, iar Radu Pietreanu e pe stand-up, la toate barurile din țară. Avem o relația foarte bună. Și acum ne întâlnim”, a mai spus Florin Petrescu, alias Axinte.

Grupul umoristic „Vacanța Mare” a fost un adevărat fenomen în anii 90. A format în 1988 de Dan Sava, Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu, Felix Sava și Dan Ștefănescu. În 1992, Felix Sava și Dan Ștefănescu au părăsit grupul.

În 2007, din grup făceau parte Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu și Florin Petrescu („Axinte”), precum și colaboratorii mai mult sau mai puțin constanți: Iulian Ilinca („Frankfurt”), Emil Rădinoiu („Mitică”), Mirela Stoian („Lila”), George Robu („Romică”), Alexandru Conovaru („Vasile”), George Lungoci („Primarul”), Lucian Dragotă („Preotul”).

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.