In Monitorul Oficial din 7 februarie 2003 a aparut „Ordinul privind procedura de desemnare a reprezentantului fiscal”, ordin al ministrului finantelor publice care, deocamdata, a fost trecut cu vederea. Aceasta in conditiile in care aduce modificari deosebit de importante pentru persoanele care prefera sa scape de grija birocratiei pe care o presupune relatia cu fiscul sau, pur si simplu, nu-si pot indeplini aceste obligatii. In aceasta categorie se afla atat persoanele care au mai multe proprietati situate in orase diferite, cat si proprietarii de imobile care au domiciliul in strainatate. Acestia sunt obligati sa incheie „contracte de mandat cu reprezentare” cu o persoana sau firma care sa se ocupe de relatia cu fiscul. Aceasta persoana, denumita mandatar sau reprezentant fiscal, se va ocupa cu incheierea contractelor de inchiriere si plata impozitelor datorate de proprietar.
Fata de practica anterioara, noul ordin prevede ca un proprietar, oricate case ar detine, nu poate avea decat un singur mandatar. In schimb, tot acest ordin prevede ca un mandatar poate incheia contracte de reprezentare cu mai multi proprietari. Este clar ca acest ordin creeaza cadrul legal pentru aparitia unor societati de reprezentare. Chiar daca Ordinul nu precizeaza daca reprezentantul poarte fi persoana fizica sau juridica, articolul cinci poate fi interpretat astfel ca reprezentantul sa fie si o firma, prin urmatoarea formulare: „in a carui raza teritoriala se afla domiciliul/sediul reprezentantului fiscal”. Chiar si acum, la aproape doua luni de la intrarea in vigoare a respectivului ordin, putine persoane au cunostinta de el. Nici o agentie imobiliara din cele contactate, fie ea de cartier sau internationala, cum este Colliers, nu stia de acest ordin.
Pe langa legiferarea acestei noi meserii, proprietarii va trebui sa isi reconsidere proprietatile. Sa luam cazul unui roman cu domiciliu la Paris, caruia i-au fost retrocedate imobile la Bucuresti, Iasi si Brasov. Daca pana acum, in baza unei simple procuri, avea in fiecare oras cate o persoana care se ocupa de imobil, acum trebuie sa gaseasca o persoana sau o firma care sa se ocupe de toate imobilele. In aceste conditii, cheltuielile pentru deplasarile mandatarului pot depasi valoarea chiriei incasate pentru imobil. Astfel este posibil ca multi proprietari din aceasta categorie sa renunte la proprietati. Se asteapta ca in scurt timp sa apara firme specializate, care sa-si deschida birouri in principalele orase, astfel ca sumele suportate de proprietar sa scada. Tot persoanele cu domiciliu in strainatate sunt puse in situatia de a veni in Romania pentru a incheia un astfel de contract de reprezentare, cum spuneam, simpla procura nemaifiind suficienta. Incercarea de a obtine o pozitie oficiala din partea reprezentantilor MFP a fost sortita esecului. Secretarul de stat Gheorghe Gherghina, cel care a semnat ordinul, ne-a indrumat catre secretarul de stat, doamna Manolescu. Aceasta, la randul ei, l-a indicat pe Nicolae Plaiasu, alt secretar de stat sau pe Gheorghe Matei. Cum Plaiasu nu avea actuala functie cand a fost aprobat Ordinul, ne-a ramas Matei. Acesta ne-a pasat la directorul Robert Hofnar, care se afla intr-o sedinta. Aici am oprit periplul, intelegand ca demersurile sunt sortite esecului.
Acest ordin naste semne de in-trebare. „In primul rand, nu vad rostul ca dupa semnarea contractului sa se mai dea si o declaratie pe proprie raspundere a mandatarului, prin care accepta contractul de mandat, din moment ce a semnat o data contractul”, spune Viorel Manescu, presedintele Uniunii Nationale a Notarilor Publici. „Mai mult chiar, Codul civil, la capitolul privind contractul de mandat, prevede posibilitatea incheierii acestuia cu mai multi mandatari. In aceste conditii, asistam la situatia in care un ordin al ministrului modifica o lege, lucru total ilegal”, spune Viorel Manescu.