Statul, obligat la dobânzi pentru pensiile speciale întârziate
Șase foști parlamentari de Sibiu au obținut o victorie semnificativă în instanță, după ce Tribunalul Sibiu a decis că statul român este obligat să achite dobânzi legale și actualizări pentru sumele reprezentând pensiile speciale întârziate, aferente perioadei în care plata acestor drepturi a fost suspendată. Decizia, pronunțată pe 26 iunie 2025, vizează perioada 1 iulie – 11 decembrie 2023, când indemnizațiile pentru limită de vârstă ale parlamentarilor au fost sistate în urma suspendării temporare a legii pensiilor speciale.
Statul, sancționat pentru întârzieri
Cei șase – Ioan Tămâian, Cornel Știrbeț, Nicolae Enescu, Mircea Bucur, Ioan Axente și Ion Ariton – au chemat în judecată Camera Deputaților și Senatul, solicitând nu doar plata retroactivă a pensiilor, ci și dobânda aferentă întârzierilor. Instanța le-a dat dreptate, stabilind că cele două Camere trebuie să achite dobânda legală și actualizarea sumelor de la data scadenței și până la achitarea efectivă a restanțelor. În plus, cinci dintre reclamanți vor primi câte 1.190 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu excepția lui Ioan Tămâian, căruia i-a fost respinsă această solicitare.
Mircea Bucur, fost deputat PSD, subliniază că procesul nu a fost pornit din considerente financiare, ci pentru a sancționa modul în care statul gestionează drepturile legale.
„Nu pentru bani se judecă, ci pentru un principiu. Statul știe să ia, dar când e să dea, trebuie să îl dai în judecată. S-a făcut plata fără dobândă, iar noi am cerut ca această dobândă să fie achitată,” a declarat Bucur pentru Turnul Sfatului.
Potrivit acestuia, indemnizația netă pentru un fost parlamentar cu un singur mandat depășește cu puțin 3.000 de lei lunar.
„Eu nici nu mai știam că procesul e în derulare,” a adăugat acesta.

Pensiile speciale, suspendate și apoi reintroduse
Suspendarea plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă, operată în vara anului 2023 după votul Parlamentului privind eliminarea beneficiilor, a stârnit ample dispute juridice. În noiembrie 2023, Curtea Constituțională a decis că aceste pensii reprezintă un drept legal dobândit și nu pot fi retrase retroactiv. Ulterior, Parlamentul a fost obligat să reia plățile și să achite restanțele. Decizii similare au fost pronunțate și în alte dosare din țară.
Foștii parlamentari de Sibiu au mers însă mai departe, solicitând nu doar plata retroactivă, ci și dobânzile aferente perioadei de suspendare, instanța admițând argumentele lor.
Nu este primul demers judiciar al foștilor parlamentari din Sibiu privind drepturile la pensie specială. În 2021, Ioan Tămâian declara că astfel de acțiuni au rolul de a crea un precedent și pentru alte categorii profesionale, în cazul unor măsuri similare de eliminare sau reducere a beneficiilor.
„Dacă nu solicitam în modul acesta, consider că nu era luată în seamă problema. Valoarea pensiilor raportat la buget e mică, dar chestiunea e de principiu,” afirma atunci Tămâian.
Cine sunt reclamanții
- Ion Ariton: fost senator PDL/PNL (2008–2016), fost prefect și ministru al Economiei.
- Mircea Bucur: deputat (2000–2004), fost lider asociativ și pilot de raliuri.
- Ioan Tămâian: deputat PNL (2012–2016), 132 de inițiative legislative, dintre care 23 promulgate.
- Ioan Axente: deputat PSD/independent (2012–2016), 64 de propuneri legislative.
- Cornel Știrbeț: deputat PNL/PDL (2000–2012), fost lider local și executor judecătoresc.
- Nicolae Enescu: deputat PRM (2000–2004), implicat în activitate legislativă.
- Decizia Tribunalului Sibiu nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.