Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare anti-COVID, a anunţat când vor ajunge primele doze de vaccin în România.

„Dacă autorizarea de punere pe piaţă va fi eliberată pe 23 decembrie, între Crăciun şi Anul Nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România şi vom putea începe activitatea de vaccinare destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi. În momentul de faţă, au fost identificate centrele de vaccinare, sunt în curs de pregătire efectivă, între Crăciun şi Anul Nou probabil vom putea începe campania de vaccinare”, a transmis Valeriu Gheorghiţă la Digi24.

De asemenea, medicul a subliniat că România ar urma să primească aproximativ 10.000 de doze de vaccin în prima fază.

„Aceasta este o tranşă simbolică, va fi distribuită în aceeaşi zi tuturor statelor membre. Din ianuarie, va creşte numărul de doze. Pentru ianuarie, ar trebui să primim cam 600.000 de doze, doze care ajung pentru vaccinarea a circa 300.000 de persoane. Ulterior, cantitatea creşte de la o lună la alta”, a adăugat acesta.

Bilanţ COVID-19, 15 decembrie

Până astăzi, 15 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 465.050 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.171 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 947 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 13.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.12.2020 (10:00) – 15.12.2020 (10:00) au fost raportate 204 decese (133 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 58 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 55 decese la categoria de peste 80 de ani.

190 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.202. Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI.