America Express 2023, Marea Finală. Ce echipă iese învingătoare

UPDATE: Ediția America Express 2023 a fost câștigată de echipa formată din Laura Giurcanu și Sânziana Negru.

Sânziana: A fost ireal! Nu există niciun sentiment. Am trecut prin tot și am ajuns aici. Noi două!

Știre inițială

America Express 2023. Cele două echipe care au ajuns în marea finală ce se desfășoară în această seară sunt formate din Laura Giurcanu și Sânziana Negru și din Aris și Alexia Eram.

Așa cum a spus și Laura, au fost două luni pline de aventură în America Express. S-a mers pe Drumul Soarelui, de la Medellin până în Buenos Aires.

„Suntem extrem de entuziasmați să începem finala. Plecăm în cursă cu încredere”, a declarat aceasta.

America Express 2023
SURSA FOTO: Facebook

Sânziana Negru are emoții imense

Sânziana Negru a spus și ea că starea de tensiune este la maximum. Cu toate acestea, ea spune că este decisă să câștige marele premiu.

„Suntem copleșite de emoții. Mi se strânge stomacul când mă gândesc la cursa finală. Dar suntem 100% pregătite. Mergem până la capăt”, a comentat fosta iubită a lui Smiley.

Alexia și Aris Eram sunt convinși de victorie

La fel de convinsă de victorie este și Alexia Eram. Alături de fratele ei, simte că este aproape de trofeul mult râvnit.

„Suntem la un pas de-a câștiga. Sau nu. Cred că va fi o finală extrem de intensă. Și noi, și ele suntem foarte competitivi”, a declarat Alexia.

Marea finală este prezentată de Irina Fodor. Ea este transmisă în aceste momente, atât la Antena 1, cât și pe platforma Antena Play.

Finala cea mare va fi plină de experiențe și provocări

Cele două echipe vor concura într-o cursă epică pentru a câștiga trofeul cel mare și premiul în valoare de 30.000 de euro. Traseul le va oferi o gamă uluitoare de experiențe și provocări.

Concurenții vor învăța să danseze tangoul argentinian. Ei vor explora munca de detectiv în întuneric, dar și dificultățile de a servi în calitate de ospătari. În plus, membrii celor două echipe vor încerca să rezolve enigme chiar și atunci când emoțiile vor fi un obstacol. Nu vor lipsi partidele de plâns sau râs. Ei vor și experimenta metode eficiente pentru a-și elibera energia negativă.

Nouă echipe au răspuns provocării în cadrul competiției de la Antena 1. E vorba de Alexia & Aris Eram, George Tănase & Ionuț Rusu, Iulia Albu & Mike. Au mai fost și Romică Țociu & Cătălin, fiul său. Nu au lipsit Giulia Anghelescu & soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan & Edward Sanda, Iuliana Pepene & Sonia Simionov, Sânziana Negru & Laura Giurcanu și Ada Galeș, împreună cu mama ei, Antoneta Galeș.

America Express 2023, Marea Finală. Ce echipă iese învingătoare