Capota modelului 458 Spider nu este numai cu 25 kg mai ușoară față de tradiționala capotă textilă, pliată, ci este și un mai bun izolator fonic și termic. Pe lângă timpul scurt de 14 secunde de deschidere sau închidere, capota este construită pentru a ocupa un spațiu mic atunci când este pliată, designerii reușind să includă un spațiu generos de bagaje în spatele celor două scaune.

Luneta are rol dublu, acționând și ca un paravânt ce poate fi ajustat electric. Atunci când capota este închisă, luneta se deschide până la înălțimea ce garantează o aerodinamică eficientă, reducând considerabil zgomotul în postul de pilotaj.

458 Spider este dotat de către Ferrari cu un V8 de 4.499 cc ce dezvoltă 570 CP, desemnat Motorul Internațional al Anului 2011. Acesta este cuplat la o cutie de viteze robotizată, cu dublu ambreiaj tip F1 și schimbare a treptelor din paletele din spatele volanului, ce permite atingerea vitezei de 100km/h într-un timp record de 3.4 secunde și o viteză maximă de 329 km/h.

Sașiul din aluminiu încorporează noi aliaje, adaptate de la modelul coupé, ce încadrează deja 458 Spider-ul în standardele privind legislația siguranței rutiere din 2020.

Dincolo de performanțele din categoria sa, noua mașină se mândrește cu un nivel de consum și de emisie de primă clasă. Datorită sistemului HELE (High Emotions Low Emissions), consumul într-un mediu urban mixt se situează la nivelul de 11.8 l/km cu o emisie de CO2 de doar 275g/km.
Conform importatorului Ferrari în România, Forza Rossa a primit o cotă de 12 astfel de mașini, care pot fi livrate cel mai devreme anul viitor. Dintre acestea, 10 sunt deja vândute, iar cele două rămase cu siguranță nu vor întârzia să își găsească stăpâni.

Automobilele pot fi configurate după pofta proprietarilor

Ferrari a ales Frankfurt pentru a lansa și un nou serviciu, prezentând un stand dedicat Programului de Personalizare. Acesta oferă proprietarilor oportunitatea de a configura automobilulul după dorințele și caracteristicile pe care și le doresc.
Programul oferă clienților o gamă extinsă de ornamente textile și din piele, culori, finisaje si accesorii tehnice pentru un rezultat final inspirat din colecțiile clasice Ferrari și din competițiile auto. Selecția este disponibilă în 3 colecții inovatoare: Classica, Scuderia și Inedita – concepute special de către centrul de Stil Ferrari.

Atunci când se configurează o mașină nouă, clienții sunt ghidați de către designeri pe tot parcursul procesului de selecție, până în momentul livrării. Programul Carrozzeria Scaglietti încă este deschis pentru clienți, cu opțiunile aferente de personalizare.