Exatlon 3 este difuzat de patru ori pe săptămână, iar duminica este ziua în care concurenții luptă pentru vilă. Pentru prima dată în istoria Kanal D și a competiției, o echipă se impune pentru a noua oară consecutiv în acest duel. Practic Faimoșii nu au părăsit niciodată vila, iar Războinicii au rămas constrant la baracă.

Ultimul duel a fost mai strâns decât de obicei ajungându-se la ștafetă mixtă după 9-9. La final echipa roșie formată din Costin Gheorghe și Cristina Constantinescu s-a impus în fața lui Cristi Dumitrache și a Iuliei Aradi. Nervii au explodat în timpul concursului, pretextul fiind de data aceasta ieșirea Andreei Arșine, care le-a spus Războinicilor că locul lor este la coteț.

La premiere, Cosmin Cernat a încercat să restabilească echilibrul, însă ambele echipe au avut de adresat reproșuri una celeilalte și nu s-a ajuns la niciun numitor comun. Întorși la baracă, Războinicii au concluzionat că ei s-au descurcat foarte bine, chiar dacă au pierdut și că presiune a fost de fapt pe umerii Faimoșilor.

Totuși frumusețea competiției pălește din cauza acestui dezechilibru evident, băieții de la Faimoși fiind mult mai bine pregătiți decât cei de la Războinici.

Te-ar putea interesa și: