Facturile la gaze ar putea scădea în curând

Facturile la gaze ar putea scădea în curând. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, duminică, că s-a descoperit o rezolvare pentru conectarea directă a celor patru CET-uri din București la rețeaua Transgaz, ceea ce va elimina costurile asociate cu distribuitorul, estimate la 17 lei pe Megawatt-oră.

ELCEN necesită gaze pentru a produce agentul termic – apă caldă și căldură. Aceste gaze sunt furnizate în sistemul național de transport prin magistralele Transgaz și ajung foarte aproape de cele patru CET-uri. Pentru acest serviciu, ELCEN plătește către Transgaz 4 lei pe Megawatt-oră. Apoi, pentru a aduce efectiv gazul în cele patru centrale, mai sunt câțiva kilometri de țeavă care țin de distribuție. Pentru acești kilometri de țeavă, sau în cazul CET Vest – 400 de metri, ELCEN plătește 17 lei pe Megawatt-oră distribuitorului.

Totuși, ministrul Energiei a găsit o soluție împreună cu directorul general al ELCEN, Claudiu Crețu, și cu echipa de specialiști ai Ministerului Energiei, cu sprijinul Transgaz.

„ECLCEN are nevoie de gaze pentru producţia agentului termic – apă caldă şi căldură. Aceste gaze sunt livrate în sistemul naţional de transport pe magistralele Transgaz şi vin până foarte aproape de cele patru CET-uri. Pentru acest serviciu, ELCEN plăteşte către Transgaz 4 lei Megawatt-oră, după care pentru a aduce efectiv gazul în cele patru centrale mai sunt câţiva kilometri de ţeavă, care ţin de distribuţie.

Pentru aceşti câţiva kilometri de ţeavă sau în cazul CET Vest – 400 de metri, ELCEN plăteşte 17 lei Megawatt-oră distribuitorului”, a anunțat, duminică, ministrul Energiei.

CET-urile din București, legate direct la Transgaz

În curând, cele patru CET-uri vor fi conectate direct la rețeaua Transgaz. Această problemă a avut o dimensiune considerabilă. ELCEN și bucureștenii au plătit aproximativ 50 de milioane de euro pe an către distribuitor. Prin investiția propusă, acești bani vor fi economisiți de fiecare bucureștean în parte.

Deja a fost comandat un studiu de fezabilitate pentru a începe lucrările. Lucrările pot fi finalizate relativ rapid, iar beneficiile vor fi resimțite în buzunarul fiecărui bucureștean în aproximativ unu-doi-trei ani, atunci când toate cele patru proiecte vor fi finalizate.

„Am găsit o soluţie împreună cu directorul general (ELCEN – n.r.) Claudiu Creţu, echipa ELCEN şi echipa de specialişti ai Ministerului Energiei, cu sprijinul Transgaz (…), pentru a racorda cele patru CET-uri direct în reţeaua Transgaz. Ca să vă daţi seama de dimensiunea acestei probleme, vă pot spune că în tot aceşti ani ELCEN a plătit şi bucureştenii au plătit din buzunarul lor undeva la 50 de milioane de euro pe an, în medie, către distribuitor. Aceştia sunt bani pe care, prin investiţia pe care o vom face, îi vom economisi de la fiecare bucureştean în parte.

Vreau să îi mulţumesc domului Creţu că s-a mişcat foarte repede, şi ELCEN şi Transgaz, şi deja au studiul de fezabilitate contractat pentru a face aceste prime lucrări. Ele trec în general pe sub căile ferate şi transportau păcura la cele patru CET-uri. Nu mai este cazul, ele nu mai funcţionează pe bază de păcură. Deci, lucrările se pot face într-un termen destul de rapid şi asta se va simţi într-un an, doi, trei, când se termină toate cele patru proiecte, în buzunarul fiecărui bucureştean”, a explicat el.