Să luăm cazul clasic al unui investitor care are afacerea sa în România. Trebuie să o facă să meargă, să elaboreze strategia şi planul de afaceri pe termen mediu şi lung, dar şi să se asigure că există toate resursele necesare afacerii, inclusiv cele de finanţare. Dar, după cum se ştie, în contextul actual accesul la finanţarea bancară nu este foarte simplu.
Gândirea pragmatică a acţionarului pune un semn de egalitate între succesul său şi cel al afacerii sale, ştiind în acelaşi timp că, adesea, costul afacerii este şi al său. În scopul finanţării afacerii, există desigur posibilităţi diverse: finanţare bancară sau privată, cu dobânzi variabile, pe termen lung sau scurt etc. Analiza cost/beneficiu determină însă în unele cazuri acţionarii să îşi finanţeze ei înşişi propriile afaceri.
Şi iată cum ajungem la impactul fiscal generat la nivelul investitorului de finanţarea oferită propriei sale companii.
Conform legislaţiei, există două zone de impozitare relevante în acest sens: impozitul pe profit şi impozitul pe venit cu reţinere la sursă. Pe scurt, iată care sunt aspectele de interes:

Impozitul pe profit
În cazul acţionarilor care sunt persoane juridice române, impactul fiscal va apărea în urma impozitării profiturilor obţinute de aceştia (incluzându-se în baza de impozitare în scop de impozit pe profit şi veniturile din dobânzi pe care acţionarul le primeşte în legătură cu finanţarea acordată companiei sale.
Este de menţionat în acelaşi timp, şi impactul fiscal pe care gradul de îndatorare a capitalului pentru împrumuturi cu durata mai mare de un an şi limitarea pe rata de dobândă BNR îl pot avea la nivelul companiei deţinute.
Totodată, este foarte important să se aibă în vedere şi valoarea de piaţa în stabilirea nivelului de dobândă prevăzută de contract, deoarece finanţarea între părţi afiliate cade sub incidenţa regulilor privind preţurile de transfer. Şi atenţie: împrumuturile fără dobândă sunt controversate şi pot fi chestionate din perspectiva autorităţilor fiscale, în cazul unei inspecţii.

Impozitul cu reţinere la sursă
În cazul acţionarilor nerezidenţi cu personalitate juridică, vorbim despre impozitul cu reţinere la sursă pe veniturile nerezidenţilor:
Societăţile nerezidente sunt obligate la plata impozitului cu reţinere la sursă în cotă de 16% pentru veniturile din dobânzi obţinute în România. Cota de impozit aplicată plăţii de dobânzi poate fi însă redusă (sau chiar eliminată), în cazul în care se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între ţara de rezidenţă a acţionarului şi România. În plus, pentru dobânzile plătite de o societate românească unei societăţi rezidente într-un stat membru UE sau SEE se acordă scutire de la plata impozitului cu reţinere la sursă, în condiţiile în care beneficiarul efectiv al venitului (şi anume, societatea nerezidentă) deţine cel putin 25% din capitalul social al societăţii româneşti pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin doi ani, care se încheie la data plăţii dobânzii.
Pentru a putea invoca prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau, după caz, legislaţia europeană, nerezidenţii au obligaţia să prezinte plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală şi o declaraţie pe propria răspundere (în cazul aplicării directivei UE) privind îndeplinirea condiţiilor de deţinere necesare. Totodată, legislaţia fiscală prevede că nu se pot invoca aceste prevederi mai favorabile când impozitul datorat de nerezident este suportat de către plătitorul de venit.
În cazul acţionarilor persoane fizice, avem două situaţii: indivizi români, indivizi străini. Ca regulă generală, veniturile sub formă de dobânzi realizate de o persoană fizică în urma încheierii unui contract civil de împrumut se impun cu 16%. Mai mult, acest impozit este datorat de către plătitorul de venit, se calculează în momentul plăţii dobânzii, iar virarea către bugetul de stat se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare plăţii dobânzii. Impozitul plătit este final, nemaifiind necesară îndeplinirea altor obligaţii declarative din partea persoanei fizice în România.
De asemenea, atunci când beneficiarul dobânzii este o persoană fizică străină, aceasta poate invoca prevederile mai favorabile din convenţia de evitare a dublei impuneri (dacă există), în baza prezentării certificatului de rezidenţă fiscală, urmând ca ulterior să regularizeze impozitul în ţara sa de rezidenţă fiscală.
Să recapitulăm aşadar: calitatea de acţionar-finanţator nu e lipsită de implicaţii fiscale. Pentru a se asigura că aceste implicaţii fiscale sunt adresate corect, recomandăm antreprenorilor să aibă în vedere structurarea contractelor de finanţare (mai specific, clauza privind nivelul dobânzii, durata finanţării etc.), precum şi asigurarea condiţiilor de formă pentru a putea aplica prevederile mai favorabile ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau ale directivei UE. De asemenea, recomandăm să nu se uite în acest context şi de aspectele legate de preţurile de transfer, aşa cum am menţionat mai sus.
Andra Caşu senior manager, departamentul de Asistenţă fiscală, Ernst & Young România