‘Motivul pentru care îngrijorarea a crescut constant în ultimul an şi a ajuns la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată este legat de extinderea UE pentru a include România şi Bulgaria. Britanicii sunt îngrijoraţi că afluxul de cetăţeni străini va afecta negativ economia şi piaţa locurilor de muncă’, a declarat Twyman. ”Imigraţia este ceva ce oamenii percep a fi o problemă pentru ţară şi este în creştere în contextul în care oamenii percep că guvernul nu reuşeşte să reducă numărul celor care vin în Marea Britanie”, a subliniat el.
Peste 57% din persoanele chestionate de YouGov au declarat că imigraţia este una dintre cele trei cele mai importante probleme cu care se confruntă Marea Britanie astăzi, o creştere de 11% faţă de sondajul de anul trecut.
Imigraţia a ocupat locul doi după economie, care a rămas preocuparea britanică de top pentru ultimii trei ani.
Când au fost întrebaţi cu privire la ceea ce îi îngrijorează personal, 51% dintre persoane s-au declarat preocupate de faptul că în următorii doi ani ar putea să-şi piardă locul de muncă în favoarea unor lucrători străini.
Experţii spun că creşterea constantă a imigraţiei în ultimul an se datorează parţial extinderii UE, pentru a include Bulgaria şi România, notează Telegraph.
Ziarul britanic aminteşte că modificările normelor privind imigraţia au ocupat locul central în Discursul Reginei de miercuri, care a introdus un nou proiect de lege asupra imigraţiei pentru ”a atrage oameni care îşi vor aduce contribuţia’, dar ‘îi descurajează pe cei care nu vor contribui’ şi care este una dintre piesele emblematice ale legislaţiei în planurile guvernului pentru anul viitor.
Proiectul de lege va împiedica imigranţii ilegali să obţină permis de conducere, prevede creşterea amenzilor pentru întreprinderile care folosesc lucrători ilegali şi le cere proprietarilor de imobile să verifice statutul de imigrant al chiriaşilor lor. Totodată, noile norme vor face mai uşoară expulzarea unor persoane din Marea Britanie, limitând dreptul de a face recurs împotriva deportării şi specificând faptul că toţi cetăţenii străini condamnaţi pentru delicte grave vor fi repatriaţi, cu excepţia cazului de ‘circumstanţe extraordinare”.
Legislaţia urmează după noile linii de orientare emise de ministrul de interne, Theresa May, pentru judecători, anul trecut, şi ar putea genera un nou impas între miniştri şi instanţe privind drepturile omului, consideră Telegraph.
Apogeul îngrijorării privind imigraţia survine la doar câteva zile după ce UKIP a înregistrat progrese majore în alegerile locale, făcând campanie pe un argument care a subliniat puternic nevoia pentru Marea Britanie de a reduce imigraţia şi a ieşi din UE.
Importanţa ‘Europei’, menţionată de 21% dintre adulţii britanici, a rămas în mare parte stabilă din luna mai 2012, când 19% au spus că este cea mai importantă problemă cu care se confruntă Marea Britanie.
Sursa: Agerpres
Extinderea UE cu România şi Bulgaria a dus îngrijorarea britanicilor privind imigraţia la cel mai înalt nivel

10 mai 2013, 11:51
Ultima modificare în 10 mai 2013, 14:51
Extinderea UE cu includerea României şi Bulgariei a făcut ca îngrijorarea generată de imigraţie să atingă cel mai înalt nivel în Marea Britanie de la preluarea guvernării de către coaliţia dintre conservatori şi liberal-democraţi, potrivit noilor cifre, consideră Joe Twyman, director de cercetare politică şi socială la compania britanică de cercetare a pieţei YouGov, citat de The Telegraph.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook