Antreprenorii care au înfiinţat firme de IT în ultimii ani aduc în ţară sute de milioane de euro din vânzările externe de soft. Criza le-a încetinit creşterea, dar nu le-a afectat optimismul.

La mai puţin de un an de la absolvirea Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, în 2003, Alexandru Lăpuşan a decis să renun­ţe la jobul bine plătit pe care îl avea la o firmă americană din Bucureşti şi să demareze propria afacere în domeniul producţiei de software, fondând compania Zitec. Avea deja suficientă experienţă în domeniul IT, pentru că se implicase în mai multe proiecte încă din timpul liceului şi fusese angajat în diferite firme pe tot parcursul studenţiei.

Şi, pentru că a înţeles că antreprenoriatul este o cale destul de dificil de urmat, a decis să pornească la drum împreună cu doi foşti colegi de grupă de la Automatică. „La scurt timp după ce am terminat facultatea, în timp ce eram angajaţi, ne-am dat seama că ceea ce făceam la acele firme era limitat de modul în care companiile respective vedeau proiectele, organizarea, ideile noi. Practic, eram reduşi la o funcţie pe care managementul o vedea într-un pătrăţel al organigramei“, îşi aminteşte Alexandru Lăpuşan.

Libertatea de decizie, atuul antreprenorilor

Astfel, a realizat că ar putea finaliza mult mai eficient unele proiecte dacă ar avea libertate de decizie. Şi, cu o investiţie de 2.000 de dolari, cu care a plătit două calculatoare şi chiria sediului pe trei luni, şi-a lansat propriul business. „La început a fost foarte greu, pentru că noi nu aveam niciun client în momentul în care am pornit firma şi nu aveam nici plan de afaceri“, explică tânărul antreprenor. Dar, în perioada aceea, cererea de software realizat la comandă era în urcare în ţara noastră, străinii căutând parteneri români pentru proiecte de outsourcing. Această creştere a cererii l-a ajutat pe antreprenor să-şi dezvolte foarte repede firma, care în anul 2008 a ajuns la o cifră de afaceri de 800.000 de euro, 70-80% din venituri provenind de la clienţi din străinătate, din ţări cum ar fi Statele Unite, Canada sau Danemarca.

Piaţa nord-americană rămâne motorul de creştere

Antreprenorul are aşteptări optimiste şi pentru viitorul apropiat. „În acest moment, simţim criza doar benefic. Pe noi ne ajută, pentru că găsim oameni pe care să îi angajăm. Mă aştept ca cifra de afaceri din 2009 să fie mai mare decât cea de anul trecut, pentru că de muncă este mai mult, am mărit echipa şi am mai majorat şi noi preţurile“, spune Alexandru Lăpuşan. 

În ultimii ani, în România, au fost înfiinţate mii de firme în domeniul IT. O parte din acestea s-au dezvoltat foarte repede şi exportă software în valoare de sute de milioane de euro pe an. Conform datelor de la Registrul Comerţului, din cele 15.171 de firme care au declarat ca obiect principal de activitate „Informatică şi activităţi conexe“ şi care au depus bilanţul pentru anul 2007, nu mai puţin de 563 au realizat o cifră de afaceri anuală de peste 500.000 de euro.

Compania IT Six Global Services a fost înfiinţată la Craiova, în anul 2005, de către Vali Iancu, un om de afaceri cu dublă cetăţenie – română şi americană -, şi proprietar al firmei KVG Consultants cu sediul în Arizona. În numai trei ani, firma a ajuns să aibă 78 de angajaţi în România şi o cifră de afaceri de peste 1,1 milioane de euro.  „Obiectivul nostru pentru anul 2009 este o creştere cu 20% a cifrei de afaceri faţă de anul trecut“, spune Dan Tuşaliu, directorul de marketing al companiei, care adaugă că a observat în ultimul an, pe segmentele pe care operează, o creştere a cererii pe piaţa americană şi o scădere pe piaţa vest-europeană.

„Americanii sunt mai pragmatici, au văzut că au o problemă legată de costuri, au păstrat nucleul, oamenii cei mai valoroşi, şi au început să lucreze din ce în ce mai mult cu firme ca IT Six, pentru a fi mai competitivi“, susţine Dan Tuşaliu.

Pe de altă parte, în opinia sa, legislaţia muncii este mult mai avantajoasă pentru angajaţi în Europa de Vest decât în America, ceea ce face ca pe continentul nostru să conteze mai mult latura socială şi mai puţin reducerea costurilor şi creşterea productivităţii. „Europenii preferă să reducă subcontractările şi să încerce să se descurce cu ceea ce au, chiar dacă din punct de vedere calitativ şi al costurilor cifrele sunt în defavoarea lor. De aceea, şi noi încercăm o focalizare pe piaţa americană, dar şi atacarea unor pieţe cu potenţial, dar care nu au fost luate în considerare atât de mult în ultima perioadă, cum ar fi ţările scandinave“, explică Dan Tuşaliu.

Există şi firme din domeniul IT care realizează din export aproape toată cifra de afaceri şi care preferă să rămână necunoscute publicului larg din România şi mass-mediei. Este şi cazul companiei Syncro Soft din Craiova, care a avut un ritm de creştere accelerat în ultimii ani, ajungând în 2007 la o cifră de afaceri de aproximativ 1,7 milioane de euro.

Deşi recesiunea afectează tot mai multe industrii, patronii firmelor de soft rămân optimişti. „Până în acest moment, am simţit doar într-o măsură redusă efectele crizei, deoarece angajamentele noastre contractuale sunt de lungă durată, ceea ce ne-a asigurat continuitate în desfăşurarea activităţii.  Cu toate acestea, o prelungire a actualei situaţii de blocaj a investiţiilor în IT ar putea aduce efecte nedorite în următorul an. Noi, însă, privim cu optimism şi ne aşteptăm la o dezgheţare a acestora în a doua jumătate a anului 2009“, spune Iulian Iuga, antreprenorul care a fondat în 2004, la Cluj, compania Misoft Systems, care a închis anul trecut cu o cifră de afaceri de 450.000 de euro. „În prezent, echipa noastră are 23 de persoane şi avem intenţia de a ajunge la 30 de persoane până la finele acestui an. Dorim să deschidem o filială în Germania şi un birou operaţional la Suceava“, conchide Iulian Iuga.

153-28495-20dan_tusaliu14.jpg«Pentru anul în curs, ne dorim să avem o creştere a nu­­­mă­­rului de angajaţi, dar aceasta să fie bazată pe proiecte şi pe parteneri solizi.»
Dan Tuşaliu, director de marketing, IT Six Global Services

301 de firme din România care au ca obiect principal de activitate „Informatică şi activităţi conexe“ au înregistrat în anul 2007 o cifră de afaceri de peste un milion de euro

153-28496-20_iulianiuga_14.jpg«În ciuda contextului curent, noi considerăm că am putea fi unii dintre cei care profită de pe urma schimbărilor şi contracţiilor actuale din economiile europene.»
Iulian Iuga, managing director, Misoft Systems