Guvernul a aprobat Ghidul cadru privind standardele minime de cost şi calitate pentru serviciile publice descentralizate, iar autorităţile locale vor trebui să le aplice.

Executivul a stabilit standardele minime de cost si calitate pe baza cărora va avea loc descentralizarea. Premierul Emil Boc a explicat că pe baza acestor standarde se va face o evaluare serviciilor oferite şi a necesarului de personal la nivelul administratiei locale.

„Dacă, de exemplu, la o Direcţie Agricolă Judeţeană sunt 100 sau 150 de persoane, analiza efectuată pe baza standardele de cost ne va spune câţi oameni sunt de fapt necesari. Apoi se face descentralizarea şi Direcţia Agricolă va trece de la Ministerul Agriculturii la Consiliul Judeţean, acesta din urmă urmând să facă selecţia personalului şi eventual disponibilizările”, a spus Boc.

Aceste standarde se vor aplica unităţilor din subordinea mai multor ministere (Interne, Cultură, Educaţie, Muncă, Sănătate, Transport, Agricultură, Tineret şi Sport).

Pe baza acestor standarde minime se vor elabora standardele efective aplicabile fiecărei instituţii. „Acestea vor intra în Guvern în primă lectură la 1 septembrie, termenul limită de adoptare fiind 30 septembrie. Apoi descentralizăm atribuţiile cu standardele respective”, a arătat premeirul.