“Stadiul lucrărilor este de aproape 75%, de la o zi la alta progresăm. Din cei 32 de km ai autostrăzii, 21,5 sunt acoperiţi cu asfalt, am început deja cu stratul de uzură pe unele porţiuni şi podurile sunt în proporţie de 8% la sută gata.La sfârşitul anului 2011 vom da drumul la trafic. Atunci va fi gata cu uzura, marcajul definitiv şi parapeţii“, i-a spus constructorul autostrăzii Arad-Timişoara premierului, care a vizitat şantierul la începutul lunii august.
Emil Boc a spus că nu va pleca de pe şantier până când constructorul nu îi va spune data la care se va putea circula pe acest tronson, aşa a aflat că în data de 15 decembrie 2011 autostrada se va putea deschide circulaţiei.
“În 15 decembrie 2011 se poate da drumul la circulaţie, iar în semestrul al doilea al anului viitor se vor termina şi finisajele. Cu plăţile suntem la zi din câte ştiu. Am vrut să ne asigurăm că ceea ce ne-am propus, tronosanele de autostrada Arad- Timişoara, Medgidia – Constanţa şi Bucureşti-Ploieşti sunt gata pentru darea în exploatare anul acesta, adică să se circule, finalizarea urmând să aiba loc până la sfârşitul anului 2012. Ne-am asigurat că plăţile să fie alocate, iar noi vom fi aici în vara aceasta, în toamnă şi în iarnă să ne asigurăm ca cei de la Compania Naţională de Autostrăzi respectă termenele“, declara Boc în urmă cu o lună.
Ceea ce vedeți mai sus este autostrada pe care vom circula de la Arad la Timișoara. Tot ea face legătura cu Europa Occidentală, fiind parte din Coridorul IV care se oprește la Berlin.
Clipul a fost dat publicității astăzi și prezintă stadiul lucrărilor uneia dintre cele mai importante tronsoane de autostradă din România.