EXCLUSIV Victor Ponta dezvăluie adevărul despre campaniile electorale: Nu există costuri zero

EXCLUSIV Victor Ponta dezvăluie adevărul despre campaniile electorale: Nu există costuri zero

SURSA FOTO: Facebook, Victor Ponta

Publicat de Corina Chiriac la 5 martie 2025, 14:54

Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a anunțat că își va lansa programul electoral joi, 6 martie. În cadrul podcastului „Hai live”, moderat de Rober Turcescu, Ponta a precizat, ca răspuns la întrebarea jurnalistului Dan Andronic, că nu există o campanie electorală fără costuri.

Victor Ponta își va prezenta programul electoral

Victor Ponta, fost premier al României și candidat independent în alegerile prezidențiale, a făcut un anunț important pentru susținătorii săi, declarând că pe 6 martie va prezenta oficial programul său electoral.

Invitat în cadrul podcastului „Hai Live” moderat de jurnalistul Robert Turcescu, Ponta a discutat despre provocările campaniei electorale și despre importanța unui program bine conturat.

Unul dintre subiectele abordate a fost legat de costurile campaniei, la care Ponta a răspuns că „nu există o campanie electorală fără resurse financiare”.

Candidatul a subliniat că, pentru a ajunge în fața cetățenilor și a le prezenta viziunea sa, este necesar un efort organizatoric semnificativ, ce presupune și cheltuieli.

De asemenea, într-un moment de introspecție, Ponta a fost întrebat de jurnalistul Dan Andronic despre convingerile sale religioase. Răspunsul său a fost clar:

 „Nu vreau să îl folosesc pe Dumnezeu în politică și tot ceea ce mi s-a întâmplat în cei 52 de ani are un sens”.

victor ponta
SURSA FOTO: evz.ro

Cine l-a determinat să intre în cursa pentru președinție?

Victor Ponta a anunțat oficial că a reușit să strângă toate semnăturile necesare pentru a-și depune candidatura la alegerile prezidențiale, confirmând astfel intenția de a intra în cursa pentru funcția de președinte al României. Fostul premier român a precizat că va finaliza curând procedurile legale pentru a-și oficializa participarea în competiția electorală, un moment pe care îl consideră esențial pentru viitorul său politic.

Ponta a dezvăluit cum a ajuns la decizia de a candida. În seara de Crăciun, într-o discuție cu cei doi copii ai săi, fostul premier a analizat posibilitatea unei candidaturi. Această decizie nu este doar o chestiune de ambiție personală, ci și un moment de reflecție asupra responsabilităților sale familiale și asupra modului în care și-ar putea lăsa amprenta asupra viitorului țării.

Pe lângă ambițiile sale prezidențiale, Victor Ponta nu exclude posibilitatea de a se întoarce în Partidul Social Democrat (PSD) după încheierea mandatului de președinte, în cazul în care ar câștiga alegerile. Fostul lider PSD consideră că suspendarea sa din partid a fost un gest de respect față de alegători, dar este deschis unei eventuale reconcilieri, având în vedere legătura sa de lungă durată cu formațiunea care l-a consacrat în politica românească.

Întregul podcast poate fi vizualizat în clipul de mai jos.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.