City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România și prima din istoria acestei piețe care a depășit nivelul de 300 de milioane de euro din prime brute subscrise, este de vânzare. Ba, mai mult, procesul de negociere cu viitorul cumpărător este unul „avansat”.

Această afirmație aparține chiar reprezentantului companiei, acționarul minoritar Cristian Pascale și a fost făcută în fața instanței Tribunalului București, acolo unde Pascale reprezintă City în calitate de avocat. La ultimul termen din procesul în care companiei de asigurări i se cere falimentul pe motiv că nu și-a achitat datoriile către un grup de service-uri, Pascale a spus că fiecare zi în care se prelungește acest proces aduce prejudicii City Insurance, care se află ” în negocieri avansate pentru preluare”.

Cercetările Capital au arătat că City Insurance a informat și Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) în legătură cu intențiile de a găsi un investitor care să preia firma și, mai mult, ar fi expus și o serie de nume de companii și fonduri interesate de subiect, care au accesat baza de date pusă la dispoziție de companie prin intermediul consultanților angajați. Totul s-a desfășurat, însă, într-un cadru informal, departe de nuanța de  certitudine pe care avocatul City a arătat-o instanței. S-a discutat, de altfel, despre propuneri venite de la mai mulți potențiali investitori, în niciun caz despre un acord cert cu un anume investitor, spun surse avizate.

Menționăm că în piața a asigurărilor există  o cutumă potrivit căreia, atunci când se încearcă tratarea unei vânzări, ASF este anunțat în prealabil. Mai mult, în etapa finală, după ce cele două părți se pun de acord, tranzacția nu se va putea face fără avizul explicit al ASF, care va verifica atât datele de vânzare cât și capacitatea cumpărătorului și sursa banilor din tranzacție.

Există cel puțin două exemple în care ASF a respins astfel de tranzacții.Unul este  cazul Forte Asigurări, care a încercat o tranzacție cu banca spaniolă de investiții Bandenia și care a ajuns, până la urmă, în faliment tocmai pentru că tranzacția nu a primit avizul ASF. Al doilea caz vizează o companie cu mult mai mare, Carpatica Asig, care a avut o ofertă de la International Insurance Corporation(IIC), de asemenea respinsă de ASF.

Contactată de Capital, agenția de PR care se ocupă de imaginea City Insurance nu a furnizat încă un răspuns întrebărilor adresate de noi pe tema eventualei tranzacții.

„Șefii City Insurance se văd zi de zi cu avocații pe tema achiziției”. Cât poate valora tranzacția, cine intermediază și cine ar putea cumpăra

Pe de altă parte surse din piață au afirmat pentru Capital că, în ultimele săptămâni, City Insurance s-a apropiat mai mult de unul dintre cei câțiva ofertanți despre care vorbise și în fața responsabililor ASF din Consiliu. Ar fi vorba despre un fond de investiții din Londra, care ar urma să preia firma Vivenda International. În prezent, Vivenda, firmă înregistrată în Elveția, deține 85% din titlurile City Insurance și se știe că este controlată de către Dan Odobescu, fost președinte al companiei de asigurări.

De tranzacție s-ar ocupa divizia de profil a băncii italiene Unicredit, cu o prezență semnificativă și în România. Mai multe surse din piață au afirmat, pentru Capital, că reprezentanți ai City se întâlnesc zilnic cu avocați și consultanți pentru a ajunge la un acord.

Încă nu au apărut detalii în legătură cu suma care ar putea fi în tranzacție, dar o evaluare simplistă poate fi făcută, prin comparație cu alte situații.

De exemplu, Astra Asigurări, companie care nu a ajuns niciodată la nivelul de prime brute subscrise de City Insurance, a fost ofertată, potrivit unor surse apropiate situației la acea vreme, pentru circa 80 de milioane de euro, în condițiile în care cumpărătorul ar fi trebuit să acopere și deficitul de Capital de circa 150 de milioane de euro, care a cauzat falimentul Astra.

Prin comparație, City respectă, momentan, toți parametrii de solvabilitate, însă are un împrumut subordonat de 50 de milioane de euro, care va trebui rambursat. În aceste condiții, specialiști din piață estimează pentru Capital că, dacă tranzacția se face în condițiile actuale se poate discuta de cel puțin 100-150 de milioane de euro. Menționăm că, după primele nouă luni ale anului, City Insurance a vândut de 300 de milioane de euro și a plătit daune de 185 de milioane de euro.

„Cometa” Max Roessler și tranzacția cu final neanunțat

City Insurance nu este la prima încercare de tranzacție, nici măcar după ce firma a fost preluată de Dan Odobescu de la fostul patron italian. În 2016, când se afla în plin plan de redresare financiară impus de un deficit de capital de circa 20 de milioane de euro, City Insurance a anunțat că a ajuns un acord cu elvețianul Max Roesller, un profesor universitar cu un important portofoliul de plasamente financiare, prezent în mai multe consilii de administrație ale unor firme din întreaga Europă.

Roessler ar fi trebuit să vină nu cu 20 de milioane de euro ci cu 50 de milioane de euro, astfel încât să garanteze și dezvoltarea viitoare a City Insurance. City s-a dezvoltat, ba chiar a explodat crescând de patru ori vânzările, cei 50 de milioane de euro le-au intrat în conturi, dar tranzacția cu Roesller a picat discret. Niciodată City Insurance nu a anunțat deznodământul tranzacției anunțate cu tam tam.

Menționăm că cei 50 de milioane de euro din conturile City Insurance, folosiți pentru acoperirea expunerii prin capital, provind dintr-un împrumut subordonat care va trebui returnat.

Ce s-a mai întâmplat între timp cu Roesller precum și povestea întregii tranzacții o puteți urmări AICI, într-un material exclusiv Capital.