EXCLUSIV: Cristoiu, despre summit-ul NATO: Ce rost are să iei nevestele? (VIDEO)

Ion Cristoiu a vorbit, în cadrul podcastului EVZ-Play de miercuri, 29 iunie, despre summit-ul Alianței Nord Atlantice (NATO) care se va desfășura în aceste zile la Madrid. Invitatul lui Robert Turceascu a adus în discuție un aspect interesant al acestui summit, Ion Cristoiu referindu-se la faptul că liderii statelor membre ale Organizației Atlanticului de Nord au venit la acest eveniment împreună cu soțiile lor.

Cunoscutul jurnalist spune că nu înțelege motivul pentru care liderii statelor membre NATO au decis să își ia și partenerele de viață cu ei la acest eveniment. În spirit de glumă, Ion Cristoiu a mai zis că ar fi fost interesant ca aceștia să-și fi adus amantele.

Tot în aceeași notă, maestrul Ion Cristoiu a făcut și o paralelă și a precizat că decizia liderilor țărilor NATO de a veni cu soțiile la summit este ca și cum acesta ar veni la o emisiune alături de soție.

”Ce rost are să îți iei nevestele? Nu înțelegeți că este penibil? Este summit-ul NATO (…) Vezoi acolo niște bărbați aproape toți în tunică (…) și ei au venit cu nevestele. Nu au venit nici măcar cu amantele că era interesant.  Gândiți-vă că vin la o emisiune de-a dumneavoastră și am soția care stă în regie”, spune Ion Cristoiu în cadrul podcastului care poate fi vizualizat integral pe canalul de YouTube al EVZ-Capital.

Summit-ul NATO are loc pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina

Boris Johnson și liderii altor țări NATO s-au întâlnit  marți, în capitala spaniolă Madrid, pentru un summit de două zile considerat „crucial” pentru viitorul alianței transatlantice de apărare a Occidentului.

Summitul are loc pe fondul invaziei brutale a lui Vladimir Putin în Ucraina – un conflict care a costat deja mii de vieți și a bulversat securitatea europeană.

Dar discuțiile vor privi, de asemenea, dincolo de Rusia, la provocarea de securitate reprezentată de China, precum și la modul de contracarare a terorismului și a amenințărilor reprezentate de războiul cibernetic și hibrid.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a fost gazda unui dineu regal de gală marți seara, în timp ce liderii mondiali vor participa la o recepție și un dineu la Museo Del Prado miercuri seara.