Suedia este marea câştigătoare a concursului Eurovision 2023.

Suedia a câştigat Eurovisionul pentru a şaptea oară, prin Loreen şi piesa „Tattoo”

Loreen a câştigat astfel pentru a doua oară cunoscuta competiţie muzicală desfăşurată la nivel european, iar numărul victoriilor Suediei a ajuns la şapte, egalând recordul deţinut de Irlanda.

Loreen mai câştigase Eurovisionul în anul 2012, fiind abia a doua persoană care reuşeşte această performantă, după Johnny Logan, pentru Irlanda, în anii 1980 și 1987.

Reprezentanta Suediei a interpretat o piesă dance-pop, intitulată „Tattoo”, înregistrând 583 de puncte. Pe locul al doilea s-a clasat finlandezul Kaarija, care a obţinut 526 de puncte pentru melodia „Cha Cha Cha”.

Cântăreaţa Noa Kirel din Israel s-a clasat pe locul al treilea, cu melodia „Unicorn”, care a strâns 362 de puncte, la mică distanţă de locul patru – Marco Mengoni din Italia (350 de puncte), care a interpretat cântecul „Due vite”.

Câştigătoarea de anul trecut, Ucraina, cea care nu a putut găzdui fizic concursul din cauza războiului, a încheiat Eurovision 2023 pe locul al şaselea, cu 243 de puncte. Republica Moldova, reprezentată de Pasha Parfeni cu melodia „Soarele şi Luna” a încheiat pe locul 18.

La vot, România a acordat cele 12 puncte ale sale Italiei. Reamintim că reprezentantul ţării noastre, Theodor Andrei, nu a reuşit să se califice în marea finală de sâmbătă de la Liverpool.

Sursă: Facebook, Eurovision Song Contest

În timp ce marea finală avea loc la Liverpool, ruşii bombardau oraşul de unde au venit reprezentanţii Ucrainei

Ucraina a fost reprezentată anul acesta la Eurovision de trupa Tvorchi cu piesa „Heart of Steel”, ce a reamintit despre rezistenţa poporului ucrainean şi în special a soldaţilor care au apărat oţelăria Azovstal din Mariupol în timpul bombardamentelor ruseşti.

Sâmbătă seara, în timp ce duo-ul electro-pop Tvorchi reprezenta Ucraina pe scena Eurovision, mai multe rachete ruseşti au lovit oraşul Ternopil, aflat în zona de vest a Ucrainei, oraşul de unde vin cei doi artişti.

Atacul a lovit depozite aparţinând unor magazine şi unei organizaţii religioase, rănind două persoane.

„Punerea în scenă a fost genială. Şi emoţionantă, deoarece oraşul lor universitar de origine, Ternopil, a fost vizat de rachete ruseşti chiar în această seară”, a transmis pe Twitter Melinda Simmons, ambasadorul Marii Britanii în Ucraina.

În urmă cu câteva zile, cei de la Tvorchi spuneau că speră să pună în lumină prin participarea la Eurovision lupta ţării lor pentru libertate.