Europenii s-au săturat de restricţii. Proteste în mai multe oraşe importante de pe întreg continentul (VIDEO)

Europenii s-au săturat de restricţii. Proteste în mai multe oraşe importante de pe întreg continentul (VIDEO)
Publicat de Bogdan Ungureanu la 29 august 2020, 22:10

Cetăţenii din mai multe ţări europene par să se fi săturat de restricţiile impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei de COVID-19. În unele situaţii, protestele au devenit chiar violente.

Europenii care se opun portului măştii şi restricţiilor pentru combaterea coronavirusului au ieşit în stradă sâmbătă în mai multe oraşe de pe bătrânul continent, cea mai mare manifestaţie de la Berlin fiind întreruptă de poliţie din cauza nerespectării măsurilor sanitare, relatează AFP.

Proteste în Londra, Paris şi Berlin

La Londra, o mie de persoane au cerut în Trafalgar Square “încheierea tiraniei medicale”.

La Paris, 200 până la 300 de persoane au protestat împotriva portului obligatoriu al măştii. Sophie, o pariziană de circa 50 de ani, a venit să protesteze pentru “libertatea de a alege”. “Sunt pur şi simplu o cetăţeană furioasă din cauza măsurilor liberticide care nu au nicio justificare medicală”, a spus ea.

La Berlin, cortegiul abia plecat de circa 20.000 de participanţi, potrivit poliţiei, a trebuit să se oprească. Invocând faptul că “distanţarea minimă” nu este respectată în pofida solicitărilor repetate ale forţelor de ordine, poliţia a decis că “nu există altă posibilitate decât dispersarea acestei adunări”.

După ce au fost somaţi să plece la începutul după-amiezii, manifestanţii, dintre care mulţi erau aşezaţi, au rămas la faţa locului şi au strigat “Rezistenţă” şi “Noi suntem poporul”, un slogan al extremei drepte, iar unii au cântat imnul naţional.

Familii cu copii, dar şi simpatizanţi ai extremei dreapta

Mii dintre ei au continuat să manifeste în cadrul unui protest care s-a putut derula fără intervenţia poliţiei. Mai multe grupuri au organizat sit-in-uri şi au blocat artere în mai multe locuri din Berlin. Un grup a aruncat cu pietre şi sticle în forţele de ordine, care au efectuat două arestări, potrivit poliţiei.

La protest a participat o mulţime foarte amestecată, din toate grupele de vârstă, inclusiv familii cu copii. Drapelele cu curcubeul s-au amestecat cu cele ale Germaniei, iar manifestanţii au strigat în mai multe rânduri “Merkel trebuie să plece”, cuvântul de ordine al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

“Nu sunt un simpatizant al extremei drepte, sunt aici pentru a apăra libertăţile noastre fundamentale”, a declarat pentru AFP Stefan, un berlinez de 43 de ani, cu craniul ras, care purta un tricou gri pe care era scris cu majuscule albe: “Gândeşte, ajută!”, scrie Agerpres.

“Mulţi spun că nu există decât câţiva inşi de extremă dreaptă în stradă dar, în realitate, ei sunt cei care organizează manifestaţia”, spune pe de altă parte Belinda, care a participat la o contramanifestaţie organizată de stânga radicală Die Linke.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.