Europenii, în aşteptarea unui atac din partea Rusiei! Intervenţia NATO este iminentă
Tensiunile in creştere la nivel internaţional au efect şi asupra europenilor, care cred, potrivit unui sondaj recent, că armata americană va interveni în cazul unei agresiuni a Rusiei asupra unei ţări NATO.
Cetăţenii ţărilor NATO sunt mai puţin unanimi decât în urmă cu patru ani în a acorda încredere armatei americane că va veni în ajutor în eventualitatea unui atac al Rusiei împotriva ţării lor, potrivit unui studiu publicat luni şi citat de France Presse.
Potrivit acestui sondaj de opinie al Pew Research Center realizat în vara anului 2019 în rândul a 21.000 de persoane din 19 ţări, 60% dintre cetăţenii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice cred că Statele Unite vor apăra militar o ţară a NATO în cazul unei incursiuni ruse.
Doar 29%, în medie, consideră că Statele Unite nu vor veni în ajutor, iar restul nu se pronunţă, precizează Pew.
Institutul de sondare, care efectuează această anchetă de opinie asupra NATO la fiecare doi ani, notează că răspunsurile la această întrebare au variat considerabil începând cu 2015, aliaţii fiind mai divizaţi pe această temă.
Proporţia cetăţenilor siguri că Statele Unite vor veni în ajutorul lor a scăzut astfel cu 8 puncte procentuale între 2015 şi 2019 în Franţa, cu 5 puncte în Germania, cu 3 puncte în Canada şi cu 16 puncte în Ungaria.
În schimb, a crescut cu 7 puncte în Marea Britanie şi în Italia, şi cu 6 puncte în Turcia.
Aşa cum s-a întâmplat deja în 2015, cetăţenii ţărilor NATO nu îşi manifestă entuziasmul faţă de ideea că ţara lor să vină în ajutorul altei ţări a Alianţei atlantice în caz de agresiune rusă.
Rezultate incredibile în sondaje privind o posibilă agresiune a Rusiei
Numai în 5 din cele 16 state membre vizate de acest studiu – Olanda, Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Lituania – majoritatea respondenţilor cred că ţara lor ar trebui să participe la o operaţiune militară pentru a respecta obligaţiile articolului 5 din tratatul fondator al NATO, care stipulează că un „atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor aliaţilor”.
Această proporţie scade la 41% în Franţa şi Spania, 36% în Cehia, 34% în Germania, 33% în Ungaria şi 32% în Turcia şi Slovacia. Doar 25% cred acest lucru în Grecia şi Italia, şi abia 12% în Bulgaria.
La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi în timp ce este confruntată cu provocări considerabile între militarizarea spaţiului, revenirea în forţă a Rusiei pe scena internaţională şi ascensiunea Chinei ca putere militară, Alianţa atlantică este din ce în ce mai divizată.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a calificat NATO ca fiind în stare de „moarte cerebrală”, preşedintele american Donald Trump continuă să-i denunţe pe aliaţi ca „rău platnici” şi Turcia a înfuriat pe toată lumea cu incursiunea ei militară în Siria împotriva kurzilor care au luptat în ţară împreună cu aliaţii împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





