Cursa low cost ce venea de la Barcelona, târziu în noapte, i-a adus pe mulți dintre fanii lui Bilbao, la București, plini de veselie și dornici să socializeze cu românii. Nici n-au coborât bine din avion și suporterii au început să se pozeze în fața posterelor amplasate de organizatori în aeroportul Otopeni. Îmbrăcați sport, cu fulare și șepci imprimate cu semnele clubului spaniol, ”pierduți în spațiu” într-o țară pe care nu o cunoșteau, tinerii veniți la meci au luat în calcul și vizitarea Bucureștiului după mult așteptata partidă. Doar meciul i-a adus aici, destinație pe care nu ar fi vizitat-o fără o astfel de ocazie, după cum declară.
În Capitală, fanii au venit relativ organizați. Au apelat la o agenție de turism să le rezerve zborul și cazarea, iar pentru restul mizează pe sfaturile bucureștenilor, dar și pe intuiție. Pentru unii, deplasarea către Capitală s-a făcut din Barcelona, Bilbao nefiind, încă, pe harta operatorilor low cost. Li s-a spus că hotelul este poziționat central, în cazul lui Alfonso – un tânăr suporter echipei bascilor-, El Greco (clasificat la patru stele și poziționat în apropierea pieței Rosetti). S-au plătit 50 de euro pe noapte, iar sejurul la București a început luni și se termină vineri. Bugetul alocat deplasării (incluzând cazare, transport, biletul de meci) este de aproximativ 400-500 de euro, cel puțin încă jumătate din sumă fiind alocată pentru distracțiile din București. Cei mai mulți dintre suporterii spanioli s-au arătat încântați de vizitarea Palatului Parlamentului, menționând că se află pe lista de obiective turistice pe care nu le vor rata în Capitală.

Norocoșii Europa League

La București, sunt așteptați pentru marea finală aproximativ 40.000 de suporteri ai celor două echipe. La o cheltuială medie de 600 de euro, putem concluziona faptul că fanii au avut un buget de 24 de milioane de euro pentru această deplasare.
Opțiunile de cazare au fost foarte variate, de la trei la cinci stele. La fel și la capitolul transport. Spaniolii au venit cu tot ce s-a putut: cu mașina, curse charter sau chiar cu zboruri operate după programul normal (este cazul celor care au ales să stea mai multă vreme la București). Cel mai mare grad de ocupare pe acest an se poate bifa în dreptul hotelurilor și companiilor aeriene.
Încasări duble însă se pot bifa în dreptul taximetriștilor care dădeau ture la sosiri Otopeni și propuneau suporterilor tarife ”bune”, practicate la ”mica înțelegere”. Mulți dintre spanioli au mușcat momeala și le-au acceptat. Alții, mai chibzuiți, s-au deplasat către stația expressului. Un drum de la aeroport până în centrul Bucureștiului i-a costat pe mulți dintre suporterii spanioli aproximativ 100 de lei (circa 20 de euro).
Un tur de noapte în Centrul Istoric ne arată că se poate să avem turism la București. Suporterii s-au instalat deja în pub-urile și barurile din zonă, motiv de bucurie pentru comercianți.
În loc de taxi…autorcar
Cu ocazia finalei Europa League 2012 dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao,  Eurolines va pune la dispoziția suporterilor 30 de autocare. “La cererea partenerului spaniol (Eurolines Peninsular) punem la dispoziția suporterilor 30 autocare pentru transportul acestora pe traseul aeroport – fan zone – stadion și retur.”, a declarat Cristian Baciucu, coordonatorul acestei acțiuni și acționar în cadrul firmei.