În urma acestei decizii, Eurobank va deveni cea mai mare bancă grecească care va trece sub controlul statului.

‘Consiliul de administraţie a decis să recomande acţionarilor ca la următoarea adunare generală din 30 aprilie majorarea de capital, în valoare de 5,8 miliarde de euro, să fie subscrisă în întregime de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei, ceea ce va conduce la recapitalizarea imediată şi completă a băncii’, a informat Eurobank într-un comunicat remis bursei de la Atena.

Conducerea băncii a adăugat că nu a putut pune în practică planul de a atrage fonduri private pentru recapitalizare din cauza refuzului troicii de a accepta fuziunea cu National Bank of Greece.

Primele patru bănci din Grecia, National Bank of Greece, Alpha, Eurobank şi Piraeus, au nevoie de 27,5 miliarde de euro pentru majorarea capitalului, după ce au înregistrat pierderi în urma programului de restructurare a datoriilor Greciei şi a creşterii creditelor neperformante ca urmare a recesiunii prelungite. Însă, pentru a nu trece sub controlul statului, cele patru bănci trebuie să obţină de la investitorii privaţi cel puţin 10% din recapitalizarea totală.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank). AGERPRES