stopand cu eficacitate valul de „bani fierbinti“.Nici macar exportatorii nu ar avea de ce sa fie nemultumiti, ei avand timp sa isi regleze activitatea la noua realitate a pietei valutare. Dovada sta faptul ca in loc de scadere, exporturile romanesti au inregistrat o crestere in primele doua luni din 2005.Acum, a venit randul bancherilor sa isi arate nemultumirea fata de politica de forta a BNR de reducere a dobanzilor. Lipsite de benefiicile oferite de banca centrala sau Trezoreria Statului, bancile va trebui sa se orienteze catre clienti, reducandu-si, in acelasi timp, ratele uriase de profit.Reintorcandu-ne catre piata valutara, este interesanta opinia unui dealer bancar. „Nu s-a intamplat nimic in piata, cotatiile euro fluctuand intre 3,6050 si 3,6450 lei. Deci liniste si stabilitate! Chiar daca la nivelul pietei s-a observat un deficit de valuta, aceasta a fost echilibrata cu usurinta de cumpararile de la casele de schimb, bancare sau particulare. Avand in vedere ca se apropie Sarbatorilor de Paste, mizez pe o scadere a euro spre 3,5 lei, chiar daca BNR a gasit pentru euro un suport solid la 3,6 lei. In privinta faptului ca Comisia Nationala de Prognoza anticipeaza pentru euro in acest an o medie anuala de 3,75 lei, nu stiu ce indicatori au folosit, dar piata nu arata o astfel de posibilitate“.Piata la termen de la Sibiu este ceva mai optimista in privinta cresterii leului, investitorii cotand permanent sub cotatiile interbancare, cu 200 pana la 400 de unitati.Daca acum doua saptamani euro urca pana la 3,635 lei pentru scadenta iunie, zilele trecute pretul futures a inregistrat o scadere, fiind atins un minim de 3,5950 lei. O evolutie descedenta a avut si bancnota verde, cu aceeasi scadenta, care a coborat de la 2,81 – 2,82 lei pana la 2,77, pentru a reveni apoi spre 2,8 lei, datorita evolutiei paritatii euro/dolar pe pietele internationale.La Sibiu, paritatea cu scadenta 30 iunie a atins, saptamana trecuta, un maxim de 1,3019 si un minim de 1,2810 dolari. Pe pietele internationale, euro s-a aflat pe o panta descendenta – in ciuda cresterii deficitului comercial american – el fluctuand intre 1,2771 si 1,2999 dolari.„In ultimele saptamani, investitorii au acordat o atentie sporita informatiilor pozitive pentru dolar, lasand in plan secundar datele care scot in relief slabiciunile economiei americane, explica Radu Luca, economist la bursa din Sibiu. In prim plan se afla dobanda americana, 2,75%, superioara celor din euro-zona, 2% sau Japonia, 0%. Pe de alta parte, un raport FMI, publicat in 13 aprilie, estimeaza ca produsul intern prut al SUA va creste anul acesta cu 3,6%, de peste patru ori mai mult decat cel al Japoniei sau Germaniei (cea mai mare economie a Europei). Paritatea va intalni un prag suport major la 1,2730, urmatorul aflandu-se la 1,2480 dolari“.

Cursul „tinut“ in culoar de 200-300 de unitati

Daca urmarim evolutia leului din saptamana in care BNR a anuntat liberalizarea contului curent, observam o usoara tendinta de crestere fata de euro, existand o anumita retinere, as spune de moment, in a scadea sub pragul de 3,6 lei.Speculatorii din piata la termen mizeaza pe o scadere a euro in perioada urmatoare, preturile futures fiind cu circa 200 de unitati sub cele bancare, chiar daca evolutia lenta a cursului a taiat apetitul fondurilor speculative straine de a intra in piata romaneasca. Din evolutia zilnica a cursului, se poate trage concluzia ca „cineva joaca“ piata leu/euro, tinand cursul intr-un culoar de 200 – 300 de unitati. Daca acest „cineva“ este Banca Nationala, parerea mea este ca economia de piata functionala cam scartaie, ceea ce echivaleraza cu un semnal negativ in contextul aderarii la UE.Raportul pozitiv al FMI in privinta evolutiei economiei americane in acest an a dus paritatea euro/dolar sub pragul de 1,28. Pe termen scurt, cred ca tendinta se va mentine, iar pragul de 1,3 va fi unul de rezistenta in mai.