Este total interzis să faci asta! Greșeala uriașă pe care o fac românii chiar în ziua de Crăciun

Este total interzis să faci asta! Greșeala uriașă pe care o fac românii chiar în ziua de Crăciun

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 22 decembrie 2022, 21:36

Medicii au lansat un avertisment de ultim moment pentru românii care abia așteaptă să se bucure de masa de Crăciun. Potrivit specialiștilor, sunt şanse mari să ne petrecem sărbătorile de iarnă în serviciile de urgenţă ale spitalelor, în cazul în care facem următorul lucru.

Este total interzis să faci asta! Greșeala uriașă pe care o fac românii chiar în ziua de Crăciun

Avertismentul a fost lansat de către medicul Tudor Ciuhodar, care a subliniat că este foarte important să fim atenți la ce mâncăm la masa de Crăciun. Mai mult, acesta a subliniat că trebuie să fim atenți și la cantitate.

În caz contrar, sunt şanse mari să ne petrecem sărbătorile de iarnă în serviciile de urgenţă ale spitalelor. Potrivit medicului, pericolul devine și mai mare în cazul în care am ținut post.

„Este obiceiul ca după slujba de Crăciun toată lumea să se aşeze imediat la masă. Mai bine aşteptăm orele prânzului, iar alimentele trebuie introduse treptat, nu toate deodată. Adică putem începe cu o salată de crudităţi, o garnitură de legume făcute la grătar, asezonate cu friptură, o felie de ananas crud, nu din conservă. Astfel este facilitată digestia”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru pentru Agerpres.

Alimentația normală trebuie reluată progresiv

Specialistul a subliniat că alimentația normală trebuie reluată progresiv după perioada de post, mai ales dacă aveţi afecţiuni digestive cronice.

„După perioada de post, mai ales dacă aveţi afecţiuni digestive cronice, încercaţi să reluaţi progresiv alimentaţia normală. Puteţi începe cu brânzeturi, legume, fructe, carne de pasăre, urmate, în cantitate medie, de ciorbă şi friptură”, a spus Tudor Ciuhodar.

Potrivit acestuia, fiecare masă trebuie să conţină un aliment concentrat.

„Considerăm concentrat orice aliment, cu excepţia fructelor şi legumelor. Aşadar, friptura, sarmalele şi slănina nu se vor consuma la aceeaşi masă, ci separat. Trebuie asigurată cel puţin o jumătate de oră între felurile de mâncare, pentru a evita astfel senzaţia de suprasaturaţie sau sindroamele dispeptice”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru.

Indiferent de starea noastră de sănătate, spune medicul, alcoolul trebuie consumat cu prudenţă.

„Beţi cu capul, nu cu stomacul. Beţi mai ales în asociere cu mâncarea grasă specifică sărbătorilor noastre mai ales acum la sfârşit de an. Asta pentru a preveni pancreatitele, ulcerele, hemoragiile digestive, colicile biliare”, a completat medicul.

O atenţie sporită trebuie să aibă persoanele cu afecţiuni digestive, boli metabolice, cum ar fi cei cu diabet, gută sau care au afecţiuni cardiace şi care trebuie să respecte regimul dietetic şi să evite dulciurile şi sarea.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.