Este strict interzis în România. Legea NU permite să faci asta animalelor. Se impune control judiciar pentru 60 de zile
SURSĂ FOTO: Dreamstime
Un bărbat din localitatea Pilu, județul Arad, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a capturat și a transportat ilegal doi pui de urs.
Doi pui de urs au fost capturați ilegal și ținuți într-un grajd. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș îl cercetează pe bărbatul din localitatea Pilu, județul Arad, pentru infracțiuni privind vânarea speciilor strict protejate în condiții ilegale, precum și pentru transportul și deținerea acestora, fapte prevăzute de Legea 407/2006, cu aplicarea dispozițiilor din Codul penal.
Cei doi pui de urs au fost ținuți într-un grajd timp de două săptămâni
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în luna februarie, când bărbatul se afla pe raza județului Bistrița-Năsăud. Acesta a prins, în condiții neautorizate, doi pui de urs dintr-o pădure și i-a transportat cu un autoturism marca BMW la domiciliul său din Pilu. Animalele au fost ținute în captivitate timp de aproximativ două săptămâni, într-un grajd situat la marginea localității.
Inculpatul este cercetat pentru „vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale şi transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii”.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale şi transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, faptă prevăzută de art. 44 lit. d din Legea 407/2006, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal”, au transmis procurorii într-un comunicat.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care s-au petrecut faptele
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care s-au petrecut faptele și pentru a determina răspunderea penală a inculpatului. Ancheta este în desfășurare, iar măsura controlului judiciar impune restricții pe o perioadă de 60 de zile.
„Practic, în luna februarie, R.R.C., în timp ce se afla pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud a vânat, respectiv a prins în vederea capturării, doi pui de urs, dintr-o pădure, în alte condiţii decât cele legale, pe care ulterior i-a transportat cu autoturismul marca BMW la domiciliul său din loc. Pilu, jud. Arad, unde i-a ţinut în stare de captivitate într-un grajd al familiei, situat la marginea localităţii, timp de aproximativ două săptămâni”, arată comunicatul transmis de autorități.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





