Așadar, creşterea economică este aşteptată să decelereze în 2023 şi în 2024, dar mai modest pe ansamblul perioadei decât s-a anticipat anterior, în condiţiile evoluţiei robuste din semestrul II 2022 şi ale accelerării atragerii de fonduri europene, inclusiv a celor aferente instrumentului Next Generation EU, se arată în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al BNR din 10 mai 2023.

Principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat

De asemenea, principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat, însă în condiţiile încetinirii creşterii acestuia, mai ales în 2024, pe fondul ratelor mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, al evoluţiilor de pe piaţa muncii şi al incertitudinii generate de prelungirea războiului din Ucraina, compensate doar parţial ca impact de refacerea puterii de cumpărare a populaţiei, odată cu scăderea ratei inflaţiei.

„S-a remarcat, totodată, că la creşterea economică va continua să contribuie consistent şi formarea brută de capital fix, a cărei dinamică este aşteptată să scadă semnificativ în 2023 şi să crească uşor în 2024, dar să rămână deosebit de înaltă din perspectivă istorică, în condiţiile atragerii unui volum însemnat de fonduri europene aferente cadrelor financiare multianuale şi programului Next Generation EU, într-un mediu intern şi extern marcat însă de incertitudini şi costuri încă ridicate, precum şi de condiţii financiare înăsprite”, se arată în Minuta şedinţei.

Deficitul de cont curent va cunoaşte probabil o corecţie apreciabilă în anul curent

În schimb, din partea exportului net este posibil un impact economic neutru în anul curent, însă unul uşor contracţionist în 2024, au apreciat membrii Consiliului de administraţie al BNR, evidenţiind scăderea relativ mai temperată de dinamică anticipată a fi consemnată de volumul exporturilor de bunuri şi servicii în 2023, precum şi probabila reaccelerare ceva mai vizibilă a creşterii volumului importurilor în anul viitor, în corelaţie cu dinamica absorbţiei interne şi cu evoluţia cererii externe.

Deficitul de cont curent, exprimat ca pondere în PIB, va cunoaşte probabil o corecţie apreciabilă în anul curent, inclusiv pe fondul ameliorării raportului de schimb şi al soldului balanţei veniturilor primare, însă se va reduce doar uşor în 2024, menţinându-se astfel mult deasupra standardelor europene, au subliniat membrii Consiliului Administrativ al BNR.

„S-a susţinut în acest context necesitatea ajustării consistente, printr-un mix de politici, a deficitului de cont curent şi a celui bugetar, care, prin dimensiunea şi îngemănarea lor, reprezintă vulnerabilităţi majore şi induc riscuri la adresa inflaţiei, primei de risc suveran şi, în final, a sustenabilităţii creşterii economice”, se arată în minuta publicată de BNR.

Perspectiva activităţii economice continuă să fie marcată de incertitudini şi riscuri însemnate

Perspectiva activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să fie marcată totuşi de incertitudini şi riscuri însemnate în contextul prelungirii războiului din Ucraina, precum şi de cele decurgând din turbulenţele în sistemele bancare din SUA şi Elveţia, ce ar putea exercita efecte adverse pe plan intern în principal prin afectarea economiilor statelor dezvoltate şi a costurilor de finanţare în Europa Centrală şi de Est, au subliniat membrii Consiliului.

Inclusiv din această perspectivă, a fost reiterată importanţa atragerii fondurilor europene, îndeosebi a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor, dar este esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare şi a tranziţiei energetice, precum şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor pe partea ofertei, amplificat şi de înăsprirea condiţiilor economice şi financiare pe plan mondial.

Incertitudini şi riscuri crescute sunt asociate conduitei politicii fiscale

Incertitudini şi riscuri crescute sunt însă asociate conduitei politicii fiscale, au convenit membrii Consiliului, evocând posibile demersuri întreprinse în vederea continuării consolidării bugetare corespunzător angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar şi caracteristicile recente ale execuţiei bugetare, precum şi potenţiale majorări suplimentare de cheltuieli bugetare efectuate în actuala conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, conform informațiilor publicate de BNR.

S-a arătat din nou că, în aceste condiţii, un mix echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene, care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung, sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse.

S-a reiterat importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional

„Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

S-a reiterat, totodată, importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În aceste condiţii, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6,00 la sută. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, se arată în minuta BNR.