Ericsson încheie un contract 4G cu operatorul DNA din Finlanda

Ericsson încheie un contract 4G cu operatorul DNA din Finlanda
Publicat de CAPITAL la 12 ianuarie 2011, 12:46

DNA, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Finlanda, a prelungit parteneriatul pe care îl avea cu suedezii de la Ericsson pentru proiectarea şi implementarea unor reţele 3G/ HSPA Evolution şi 4G LTE.

Noua reţea 4G LTE/ EPC presupune o experienţă de utilizare mai complexă, oferindu-le utilizatorilor acces la servicii bogate în conţinut şi permiţându-le să încarce pagini web şi să transfere fişiere mai uşor şi mai rapid.
Contractul acoperă o perioadă de trei ani şi include produse de administrare a reţelei, precum şi acces radio, packet core, transfer şi alte servicii conexe de implementare a reţelei.
„DNA va continua parteneriatul strategic cu Ericsson pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor de broadband mobil şi pentru a mări calitatea serviciilor oferite. Flexibilitatea noii tehnologii pe care o implementăm ne permite să susţinem creşterea extraordinară a volumului de trafic de date, generată de popularitatea ofertelor noastre de broadband mobil,” a declarat Tommy Olenius, vice-preşedinte Technology la DNA.
Pe parcusul perioadei contractuale, DNA îşi va extinde serviciile 3G/ HSPA Evolution (cu viteze de transfer de 24 şi respectiv 42 Mbps) la nivel naţional. În acelaşi timp, operatorul va oferi servicii 4G în cele mai mari oraşe din Finlada pentru a susţine traficul intens de date din aceste zone. Obiectivul DNA este să lanseze o ofertă 4G comercială pe piaţă până la sfârşitul anului.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.