„În această seară, începând de la miezul nopţii (21.00 GMT) încetarea focului va intra în vigoare”, a transmis Erdogan, care a adăugat că Ankara „îşi rezervă dreptul de a da replica oricărei forţe şi pretutindeni unui atac al regimului” de la Damasc.

Întâlnirea dintre Putin şi Erdogan a intervenit în contextul în care zeci de militari turci au fost ucişi, în ultimele săptămâni, în confruntări armate intense în regiunea Idleb, ultimul bastion rebel şi jihadist în nord-vestul Siriei, unde Turcia a intervenit împotriva forţelor regimului lui Bashar al-Assad. Al-Assad, susţinut de aviaţia rusă, a lansat în decembrie o ofenisivă la Idleb care a provocat o catastrofă umanitară – aproape un milion de persoane au fost deplasate către frontiera turcă.

Reacţia lui Putin

Joi, cel puţin 15 civili, inclusiv un copil, au fost ucişi în atacuri aeriene ruse în Idleb, potrivit unui ONG, Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

”Situaţia la Idleb s-a agravat atât de puternic încât este necesar să purtăm o discuţie personală şi directă”, a mai spus Putin la începutul întâlnirii cu omologul său turc, la Kremlin, potrivit news.ro.