”Dacă urmăriți investiții în creștere, care să aducă valoare, evident aceasta e o perioadă foarte, foarte bună. Dar trebuie să nu uitați că investiția e întotdeauna bazată pe lichiditatea cu care este cumpărată. Așadar este important de notat acum, pentru investitorii străini pe termen mediu și lung, că există mai multe acțiuni bune pe întreg globul, care se pot cumpăra la prețuri rezonabile”, a spus, pentru RT, Jacobsen. 
În continuare, el îi avertizează pe potențialii investitori asupra riscurilor la care se expun, dar le oferă și un model de business. 
”Va trebui să luați în considerare faptul că lichiditatea, care este dimensiunea bancară a lucrurilor, va fi sub presiune. Vom vedea probabil că băncile europene vor fi nevoite să se recapitalizeze. Într-o oarecare măsură, unele bănci americane trec prin același exercițiu. Așadar, ce aveți de făcut este să echilibrați valoarea bună a acțiunilor cu lipsa de lichiditate. Și cred tot ce aveți de făcut e doar să vă mențineți, să nu vă aruncați cu totul, dar nici să nu deveniți prea disperați, ci să cumpărați de 5% din portofoliul dumneavoastră cash luna asta, 5% luna viitoare și să vă mențineți într-o situație bună. În opinia mea, așa ar trebui făcut”, încheie Jakobsen.