Departamentul american al Comerţului a anunţat, joi, că, potrivit primelor estimări în perioada ianuarie-martie 2011, Produsul Intern Brut al SUA nu a crescut decât cu 1,8% în ritm anual, după o creştere de 3,1% înregistrată în ultimele trei luni ale anului trecut. Economiştii se aşteptau la o creştere de 2%.

Datele preliminare arată că cheltuielile de consum, responsabile pentru aproximativ 70 la sută din economia americană, au crescut cu 2,7% în primul trimestru, după o creştere de patru procente în ultimele trei luni din 2010.

Achiziţiile guvernamentale au scăzut cu 5,2% în ritm anual, cea mai mare scădere de după 1983, iar cheltuielile pentru apărare au scăzut cu 11,7% în ritm anual, cea mai mare scădere din ultimii şase ani. Construcţiile rezidenţiale au scăzut cu 4,1%, în timp ce investiţiile în structurile nerezidenţiale au scăzut cu 21,7%, cel mai mare declin înregistrat de la finele lui 2009.

‘Cel mai important factor a fost vremea. A afectat consumul şi construcţiile. De asemenea, preţurile ridicate la benzină au afectat veniturile populaţiei’, a apreciat Stephen Stanley, economist şef la Pierpont Securities.

Banca centrală a SUA (Fed) a recunoscut, miercuri, că economia a încetinit în primul trimestru şi a decis să-şi revizuiască în jos estimările de creştere pentru 2011 până la 3,1 – 3,3%. Comparativ, în luna ianuarie, oficialii Fed mizau în acest an pe o expansiune cuprinsă între 3,4 şi 3,9%.
SURSA: Agerpres