E dezastru la UBER! Compania tocmai a făcut anunțul. E vorba de un miliard de dolari
Dezastru financiar la UBER. Compania tocmai și-a anunțat rezultatele financiare, iar cifrele nu sunt deloc bune. Investitorii încep să-și piardă încrederea.
Compania americană de ridesharing Uber Technologies Inc a raportat joi pierderi de un miliard de dolari în primul său raport trimestrial ca firmă publică, în urma majorării cheltuielilor pentru activităţile de livrare de mâncare şi transport, transmit Sky News şi Reuters.
Veniturile au urcat cu 20% în primele trei luni din acest an, la 3,1 miliarde de dolari, în linie cu estimările companiei, ceea ce a dus la creşterea acţiunilor cu 2,6% la Bursa de la New York.
Directorul general Dara Khosrowshahi a lăudat îmbunătăţirea condiţiilor de afaceri, dar a numit 2019 ca „an de investiţii”. În condiţiile în care preţul acţiunilor este cu mai mult de 10% sub nivelul ofertei publice iniţiale (IPO), de 45 de dolari, Khosrowshahi va trebui să convingă investorii că Uber poate reveni pe profit.
Costurile au crescut cu 35% în primul trimestru din 2019, deoarece compania a cheltuit masiv cu listarea la bursă din această lună.
Numărul utilizatorilor activi lunari ai Uber a urcat la 93 de milioane pe plan global, de la 91 de milioane la 31 decembrie 2018.
Uber operează în peste 70 de ţări. Pe lângă serviciile de ridesharing, operaţiunile sale includ închirierea de biciclete şi scutere, precum şi livrarea de mâncare. Anul trecut, Uber a realizat venituri de 11,3 miliarde de dolari.
Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii. Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015, în Bucureşti, şi s-a extins în 2016 în oraşele Cluj, Braşov şi Timişoara. În România, Uber are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





