România trebuie să se asigure că are toți cetățenii de care are nevoie. Mulți dintre cei care încă mai suntem în România ne-am gândit măcar odată să părăsim țara. Printre beneficiile câștigate în 1989 și întărite de aderarea la UE este și libertatea de a călători, de a trăi unde este mai bine. Pentru câteva milioane de români, acel loc nu este țara în care s-au născut.

Au plecat cu inima frântă, au muncit mult cu speranța că se vor întoarce. Au sperat că întoarcerea va fi rapidă, au investit în case frumoase, uneori două în aceeași curte, în terenuri și mașini, iar unii chiar în mici afaceri, care au făcut ca viitorul să pară mai optimist, atât pentru cei care au investit, cât și pentru cei care au un loc unde pot munci. Până în acest punct, economia a beneficiat de miliarde de euro.

Acum aceste case sunt goale, cu o valoare de piață, aproape de zero, iar cei care le-au construit nu mai au în vedere întoarcerea decât atunci când nu vor mai putea munci. O altă parte dintre cei plecați nu mai iau în calcul întoarcerea în țară, se simt bine, au prieteni, sunt integrați în totalitate, le este dor de țara lor, de prieteni, dar atât. Tinerii plecați și-au întâlnit jumătatea acolo, departe, au întemeiat familii și, chiar dacă ambii s-au născut în România, copiii lor vor putea opta pentru a fi italieni, spanioli, englezi. Viața într-un sistem capitalist funcțional le va permite să profite de oportunități și, după ce se vor califica pentru un credit ipotecar, vor uita ideea de a se mai întoarce în țară. Pentru aceste realități ar trebui să le fie rușine tuturor politicienilor care s-au perindat, în ultimii 25 de ani, prin toate instituțiile puterilor de stat. Ei au, însă, imunitate, iar noi nu ne folosim de instrumentul democratic al votului pentru a face modificările necesare. Cu gândul la binele României votează tot cei plecați, iar noi votăm cu gândul la ziua de mâine. Același spirit ne animă și când este vorba despre legi. Legile propuse și votate au în vedere ziua de mâine, nu țara peste douăzeci, treizeci de ani.

Cu ce acoperim golul din piața muncii?

Statisticile privind îmbătrânirea populației sunt îngrijorătoare. Pe lângă natalitatea în scădere, la aceste rezultate a contribuit și plecarea românilor la muncă. Stimularea creșterii natalității ar ajuta, într-o perspectivă de 30 de ani, toate sistemele de asigurări. Măsurile la care se apelează în prezent, când numărul de copii crește în familiile fără venituri, pentru a beneficia de mai multe ajutoare de la stat, nu sunt cele mai eficiente.

Vremurile în care unii oameni erau „legați de glie“ au apus. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că, la un moment dat, putem pleca, cu mai mult sau mai puține regrete. Pentru a funcționa, sistemele publice de asigurări sociale trebuie să aibă contributori. Dacă aceștia pleacă, iar noi nu avem dreptul să nu-i lăsăm să plece, trebuie să-i înlocuim cu alții, mai buni și mai harnici, dacă se poate. Primirea de emigranți poate ajuta. Un sistem acceptat de partenerii noștri europeni, care să-i selecteze pe doritori și care să aleagă în procentaj cât mai mare pe cei tineri și educați, cu competențe dovedite, ar ajuta economia să găsească acel echilibru între cererea de personal calificat și oferta îmbunătățită cu ajutorul emigranților.

Acceptarea de emigranți prin repartiție, din bărcile venite din Africa, nu este soluția cea bună. Există țări care au multă experiență în selectarea emigranților, de unde putem învăța. Se poate crea un cadru legislativ care să ajute în obținerea personalului de care are nevoie la un moment dat. Trebuie totuși să ne grăbim, pentru că multe țări europene se confruntă cu probleme similare, dar cauze diferite, rezolvarea lor fiind aceeași. Viitorul se construiește începând de azi.