Dramă pentru fosta iubită a lui Fuego. S-a aflat adevărul. A fost la un pas de moarte

Dramă pentru fosta iubită a lui Fuego. S-a aflat adevărul. A fost la un pas de moarte
Publicat de Valentina Drăgoi la 24 iulie 2020, 03:00
Din cuprinsul articolului

Fosta iubită a lui Fuego, Ana Maria Ciaușu, a trecut prin momente cumplite. Aceasta a vorbit chiar de pe patul de spital, despre lucrurile care i s-au întâmplat în ultimele zile. A fost la un pas de moarte.

Ana Maria Ciaușu, a făcut dezvăluiri șocante, chiar de pe patul de spital. Se pare că fosta iubită a lui Fuego a fost infectată cu COVID-19, iar drumul spre recuperare nu a fost unul deloc ușor.

Drama acesteia  a început pe 13 iulie, data la care a aflat că suferă de COVID-19, în ciuda faptului că a respectat toate regulile impuse de autorități. În prim plan, aceasta a trebuit să se trateze la domiciliu pentru a nu ocupa patul unui om care avea nevoie de oxigen, însă totul s-a schimbat radical. Aceasta a ajuns de urgență la spital.

„Am luat decizia, împreună cu medicul de familie și cu cel de pe ambulanță să urmez tratamentul acasă. Sunt un om foarte altruist, chiar am crezut că nu e corect ca eu, căreia nu îmi curgea nici nasul, să ocup patul de spital al unui om care are nevoie de oxigen. Și așa a fost până marți după amiaza… (…).

Tratarea virusului este, de asemenea, un proces dureros pentru că medicația are niște efecte cumplite… Simptomele de durere de cap, cefalee, dureri de ochi, lipsa de aer, durere în piept, tuse, transpirații abundente, dureri de mușchi, de oase, de stomac, de ficat…tot te doare în tine…”, a mărturisit fosta iubită a lui Fuego pentru Press Hub.

Simți că iei foc

Ana Maria Ciaușu a povestit în detaliu fiecare trăire pe care a avut-o în urma medicamentelor administrate. Potrivit acesteia, dimineață se simte bine, însă după perfuzii și pastile nu mai poate nici să vorbească.

În ceea ce privește manifestările virusului, acestea sunt extrem de ciudate: „simți ca îți iese foc din nas și din trahee”, a mărturisit aceasta.

„Toate sunt accentuate de efectele medicamentelor până acolo încât simți cum îți iese tot prin piele, că iei foc, că nu mai vezi la 2 metri în fața ochilor și pe picioare este greu să îți ții echilibrul… Așa sunt eu, în fiecare zi, de miercuri, 15 iulie, încoace.

Dacă mă întrebi dimineața, sunt bine, foarte bine, după perfuzii și pastile, nu mai pot vorbi, dar acesta este un proces de vindecare pe care îl înțeleg, așa funcționează și nu trebuie decât să am răbdare… Pe scurt, simptomatologia e în etape, diferă de la organism la organism… Este extrem de ciudat cum se manifestă: dureri mari de cap, cefalee, tuse, dureri în piept, sufocare deși ai oxigenul bun, simți ca îți iese foc din nas și din trahee, insomnii severe”, a mai spus Ana Maria Ciaușu pentru presshub.ro.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.