Dosarele secrete ale celui de-al Treilea Război Mondial care nu a avut loc

În afara graniţelor, Armata Roşie penetrase apărarea puterilor Occidentale, folosindu-se de puterea armelor chimice pentru a lovi forţele NATO. Iugoslavia căzuse, iar Germania de Vest şi Norvegia erau pe punctul de a ceda.

După patru zile de raiduri aeriene ruse în urma cărora sute de britanici şi-au pierdut viaţa, Thatcher trebuia să ia o decizie decisivă: pe biroul ei se afla un mesaj de la Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, prin care solicita autorizaţia de a lansa un atac nuclear de-a lungul Cortinei de Fier. Niciodată un Cabinet britanic nu s-a confruntat cu o decizie atât de sumbră, le-a spus Thatcher colegilor săi, dând apoi undă verde atacului.

Cu toţii ştim că nu a avut loc niciun Al treilea Război Mondial în martie 1981, dar acest scenariu nu-i aparţine vreunui scriitor, ci a fost un exerciţiu secret organizat de Cabinetul britanic în urmă cu 31 de ani, pentru a pregăti oficialii de o posibilă "trecere la război".

Scenariul a rămas ascuns în Arhivele Naţionale până în acest an, cand a fost supus "regulii celor 30 de ani", însemnând că publicul are acces la dosare la 30 de ani de la data întocmirii acestora. Mulţi oameni nici măcar nu au ştiut de existenţa unui astfel de plan, dar Daily Mail a dezvăluit povestea unui Război Mondial care nu a existat.  

Răsfoind documentele, îţi dai seama cât de în serios au luat oficialii acest joc al războiului, remarcă Daily Mail. Funcţionarii publici au petrecut ore întregi pentru a determina cum ar afecta războiul familiile obişnuite din Marea Britanie, fiind dedicate aproximativ 250 de pagini unor probleme precum raţionalizarea benzinei, mersul trenurilor, rezervele alimentelor sau ale serviciilor medicale pentru militarii răniţi.

La centrul de exerciţiu, însă, plutea o dilemă cu adevărat terifiantă: fiecare prim-ministru din timpul Războiului Rece, de la Attlee la Thatcher, ştia că ar putea veni o zi în care li se va cere aprobarea pentru lansarea unui atac nuclear. Iar în cazul în care acea zi ar fi venit, nu ar fi avut altă alternativă decât să-l aprobe, aşa cum reiese din exerciţiul din 1981.

Dezvăluiea planului

Scenariul începe pe 9 martie 1981 – care, într-adevăr, a fost o perioadă de amplificare a tensiunilor internaţionale. După invazia sovietică din Afganistan în ziua de Crăciun din 1979, relaţiile dintre Est şi Vest au atins punctul cel mai critic de la criza rachetelor din Cuba din 1962. Anxietatea americanilor se reflecta în alegerea lui Ronald Reagan ca preşedinte, în noiembrie 1980, în timp ce conducerea sovietică era îngrozită că NATO ar putea lansa un atac surpriză. În Marea Britanie, Margaret Thatcher îşi exprimase acordul pentru găzduirea unor rachete americane. Şi în spatele Cortinei de Fier tensiunile erau în creştere, disidenţii polonezi plănuind să se ridice împotriva asupritorilor comunişti.

Forţele sovietice aveau numele de cod "Portocaliu", iar ţările NATO "Albastru".

Exerciţiul începe cu un război deja în curs de desfăşurare. Ca şi în Primul Război Mondial, elementul declanşator era zona Balcanică, forţele Pactului de la Varşovia îndreptându-se către frontierele Iugoslaviei. Atât Marea Britanie, cât şi Statele Unite, au trimis trupe suplimentare în Germania de Vest, în timp ce navele sovietice se află în Marea Nordului.

Nici în Marea Britanie situaţia nu era mai calmă, britanicii protestând faţă de creşterea şomajului şi reducerea cheltuielilor publice. Iar cum situaţia externă nu era deloc încurajatoare, anxietatea publică începea, şi ea, să crească. Panica a dus la o epuizarea stocurilor de conserve, făină şi zahăr, în timp ce mai multe staţii de benzină au rămas fără combustibil.

Până în seara zilei de 11 martie, izbucnirea unui război pare de neoprit: de-a lungul frontierei Uniunii Sovietice cu Turcia şi a Bulgariei cu Iugoslavia exista o prezenţă mjilitară masivă, în timp ce NATO încerca să-şi consolideze trupele în Germania de Vest şi Scandinavia. Două zile mai târziu, criza se înrăutăţeşte, în contextul în care trupele Pactului de la Varşovia pătrund în Iugoslavia. Din Orientul Mijlociu vine vestea că Irakul a atacat estul Turciei, în timp ce surse norvegiene raportează prezenţă militară de-a lungul graniţei de nord-est.

În acest timp, însă, preocuparea britanică este axată pe "deteriorarea situaţiei alimentare", când în dimineaţa zilei de 14 martie oamenii se îngrămădesc în faţa băncilor pentru a-şi retrage economiile. În presă sunt postate anuţuri care îi învaţă pe oameni cum să reacţioneze în cazul unui atac nuclear.

În dimineaţa zilei de luni, 16 martie vine momentul de care Marea Britanie s-a temut: la ora 6, când mulţi britanici încă dormeau, 100 de bombardiere sovietice lansează un raid aerian. La nouă dimineaţa, Thatcher se adresează naţiunii, făcând apel la calm, dar e prea târziu: zeci de mii de oameni sunt deja în panică şi încearcă să părăsească marile oraşe, dar drumurile principale sunt blocare de miile de maşini abandonate din cauza lipsei de combustibil. 15.000 de britanici se îndreaptă, în fiecare oră, către Ţara Galilor. Fermierii şi-au scos puştile de vânătoare din dotare pentru a se apăra de bandele de hoţi

În aceeaşi după-amiază, ca urmare a mai multor atacuri, guvernul Thatcher declară oficial război Uniunii Sovietice. Marţi, Comitetul Măsurilor de Război recomandă mutarea "comorilor majore de artă" din Londra, Edinburgh şi Cardiff.

Între timp, sute de civili sunt ucişi în atacurile aeriene sovietice, în timp ce apărarea aeriană britanică este "practic eliminată". Pe 18 martie, în penultima zi a acestui exerciţiu terifiant, se reuneşte Cabinetul de Război pentru a evalua situaţia externă: apărarea Alianţei Albastre a rezistat în faţa atacurilor Portocalii mai bine decât s-ar fi aşteptat unii, dar nu este clar cât de mult va mai persista această situaţie liniştitoare. Există şi informaţii conform cărora comuniştii folosesc arme chimice în Iugoslavia. Pentru prima oară, Margaret Thatcher, aflată la putere de doar 22 de luni, ia în considerare utilizarea de arme nucleare. Chiar dacă folosirea timpurie a armelor nucleare ar provoca repercusiuni politice grave, Cabinetul de Război este de acord ca "în cazul în care Alianţa Albastră s-ar confrunta cu scăderea puterii de apărare, va fi necesar să se recurgă la utilizarea armelor nucleare, în scopul de a restabili echilibrul politic între Albaştri şi Portocalii.

Peste noapte au loc şi mai multe raiduri, soldate cu mii de morţi, iar în ziua următoare vine vestea că ruşii folosesc arme chimice în Grecia, Turcia şi în nordul Italiei  de nord, şi se îndreaptă către Germania.

Apărarea britanică avertizează că în cazul în care NATO foloseşte armele nucleare, răspunsul sovietic ar fi pe măsură, fiind lansate 250-500 de arme împotriva unor ţinte albastre.

În dimineaţa zilei de 20 martie, Cabinetul de Război se întâlneşte pentru ultima oară: Armata Roşie a pătruns în Germania de Vest. În consecinţă, comandantul suprem NATO a solicitat "autoritatea de a lansa 29 de arme nucleare asupra obiectivelor de pe teritoriul ţărilor Portocalii în dimineaţa zilei următoare". "Fiecare efort a fost făcut pentru a opri conflictul fără a recurge la utilizarea de arme nucleare, dar fără niciun rezultat. Cedarea în faţa agresiunilor Portocaliilor este intolerabilă", se explică în procesul-verbal. Prin urmare, Thatcher a dat undă verde.

Cu lumea în pragul unui Armageddon nuclear, exerciţiul ia sfârşit. Aşa cum bine ştim, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat: a fost doar un joc de-a războiul, o fantezie birocratică, dar care oferă o imagine asupra seriozităţii cu care a fost tratat pericolul unei conflagraţii nucleare.

"Poate că în prezent, succesorii lor din secolul 21 lucrează la exerciţii similare, imaginându-şi prăbuşirea sângeroasă a Uniunii Europene, un masiv atac terorist sau chiar coşmarul unei arme nucleare", încheie Daily Mail.