Doliu în România! S-a stins un nume uriaș. Toată țara îl plânge
SURSA FOTO: Dreamstime
Doliu imens în voleiul din România! Un cunoscut antrenor, care a antrenat lotul național feminin și lotul feminin de junioare, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani. Federația Română de Volei a dat vestea și a transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Fostul antrenor Mugur Niculescu, cel care a condus atât prima reprezentativă feminină, cât şi echipa naţională de junioare a României, a decedat la vârsta de 77 de ani, informează, marţi, Federaţia Română de Volei.
Mugur Niculescu a fost selecționer al lotului național feminin
„O nouă veste tristă îndoliază voleiul românesc. Profesorul universitar-doctor Mugur Niculescu a încetat din viaţă la 77 de ani. Federaţia Română de Volei transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a FRV.
Selecţioner al lotului naţional de junioare în perioada 1982-1988, Mugur Niculescu a cucerit medalia de bronz la Campionatul European din 1988, disputat în Italia. De asemenea, el a condus în două mandate naţionala feminină de volei a României (1987-1988 şi 1996-2000), calificând-o în mai multe rânduri la turneele finale ale Campionatului European.
La nivelul echipelor de club, a antrenat în mai multe rânduri formaţia Dacia Piteşti, dar şi Rapid Bucureşti, cu care a terminat pe locul 3 în 1990, în Cupa CEV. În perioada 1991-1995, a activat ca antrenor-coordonator al CS Dijon Cote D’Or Volleyball din Franţa. Antrenor emerit, acesta a fost decorat în anul 2004 cu Medalia „Meritul Sportiv”, clasa a III-a.
O carieră academică de succes
În paralel cu cariera sportivă, profesor universitar-doctor Mugur Niculescu a avut şi o prodigioasă activitate academică. Absolvent al IEFS Bucureşti în 1971, a activat în cadrul Universităţii din Piteşti, fiind decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din anul 2004. De-a lungul activităţii sale academice a publicat mai multe cărţi şi manuale şi a prezentat comunicări la diferite sesiuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Pe parcursul activităţii a mai îndeplinit şi următoarele funcţii: prodecan (2000-2004); vicepreşedinte al Consiliului Universitar de cercetare ştiinţifică în Educaţie Fizică şi Sport (2006); membru al Consiliului Ştiinţei Sportului din România; membru al comisiei de psihologie, ştiinţele educaţiei şi educaţie fizică şi sport, din subordinea Consiliului naţional de atestarea titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare. Pentru laborioasa lui activitate ştiinţifică, a primit următoarele distincţii: „Titlul de profesor evidenţiat, acordat de MEC prin ordinul nr. 7700 din iunie 1987”, mai transmite FRV.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





