Doliu în lumea filmului. Celebrul actor Jacques Perrin a murit

Doliu în lumea filmului. Celebrul actor Jacques Perrin a murit

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 22 aprilie 2022, 11:28

Este doliu în lumea filmului la nivel mondial după ce un celebru actor s-a stins din viață. Este vorba despre renumitul actor francez și producător, Jacques Perrin.

Lumea filmului este în doliu după ce marele actor și producător francez Jacques Perrin, s-a stins din viață. Tragicul anunț a fost făcut de fiul său, Mathieu Simonet.

Într-o declarație publică acesta a anunțat trecerea în neființă a tatălui său. Actorul ar fi murit în cursul zilei de joi, 21 aprilie, la Paris, la vârsta de 80 de ani, scrie AFP.

„Familia anunţă cu tristeţe imensă dispariţia cineastului Jacques Perrin, decedat joi, 21 aprilie, la Paris. S-a stins în pace la vârsta de 80 de ani”, potrivit unei declaraţii transmise prin intermediul fiului lui, Mathieu Simonet.

Trebuie menționat faptul că Jacques Perrin a avut o carieră de succes. Actorul a jucat în peste 70 de filme începând din anii 1950. Printre cele mai cunoscute pelicule se numără ”Peau d’âne” şi ”Le Crabe-tambour”. Totodată, el a fost și cel care a coregizat documentarul ”Le peuple migrateur”.

Povestea lui Jacques Perrin

În același timp, ”vocea sa blândă şi părul grizonat” au devenit familiare marelui public, care l-a putut admira în filmele lui Pierre Schoendoerffer (”Le Crabe-tambour” în 1977, ”L’Honneur d’un capitaine” din 1982) şi cele ale lui Jacques Demy (”Les Demoiselles de Rochefort” din en 1967, ”Peau d’âne” în 1970).

Referitor la cariera sa în zona de producție cinematografică, Jacques Perrin a fost coproducătorul a circa 15 filme începând cu sfârşitul anilor 1960. Printre acestea se numără ”Z”, în regia lui Costa-Gavras (1968), şi ”Les Choristes” (2004), în regia nepotului său, Christophe Barratier, în care Perrin a avut şi un rol.

Actorul s-a născut la Paris, la data de 13 iulie 1941, iar numele său real a fost Jacques André Simonet. El provenea dintr-o familie cunoscută deja în lumea filmului. Mai exact, Jacques Perrin era fiul unui regizor de teatru, Alexandre Simonet, şi al unei actriţe, Marie Perrin. El a urcat pe scenă de la vârsta de 15 ani, după care este admis la Conservator.

Debutul în cinematografie l-a făcut în anul 1958, cu un rol în ”Les Tricheurs”, de Marcel Carné, iar mai apoi a primit un prim rol important în ”La Fille a la valise”, de Valerio Zurlini.

Următorul rol l-a primit în ”La Vérité”, de Henri-Georges Clouzot, şi în ”Compartiment tueurs”, de Costa-Gavras, însă ulterior s-a remarcat în peliculele lui Pierre Schoendoerffer, începând cu ”La 317e section” (1965).

Rolul care l-a făcut celebru

Câțiva ani mai târziu, Jacques Demy, l-a distribuit alături de Catherine Deneuve în ”Les Demoiselles de Rochefort” (1967) şi ”Peau d’âne” (1970). Chiar actorul francez dezvăluia la un moment dat că a fost surprins în momentul în care a fost sunat, chiar dacă nu avea toate calitățile necesare.

„Când m-a sunat, a fost o surpriză, nu cunoşteam cineaştii din Noul Val (…). Pentru ‘Les Demoiselles de Rochefort’, i-am spus că nu ştiu nici să dansez, nici să cânt. Nu e nicio problemă, a răspuns el”, a povestit actorul.

Printre coproducțiile sale de-a lungul anilor se numără și ”Le Peuple singe” (1989), ”Microcosmos: le peuple de l’herbe” (1996), care i-au adus în anul următor premiul César pentru cel mai bun producător, şi ”Himalaya : l’enfance d’un chef” (1999).

Ultimul său rol în industria cinematografică l-a avut în pelicula ”Goliath”, care a fost lansată în luna martie a acestui an.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.